Pages

Subscribe:

Labels

06 February 2011

Metro

Mi s-a intamplat de mult ori sa traiesc o emotie ciudata in momentul cand ma intorc intr un loc in care am mai fost, dar pe care nu l-am "pretuit" la momentul respectiv. Nu pot sa reproduc cu exactitate senzatiile respective, dar cu sigurnta sunt rascolitoare. E un fel de film, iar in mintea mea se proiecteaza imagini in fast forward, aud sunete, cuvinte, totul se transforma intr-un bulgare de amintiri ce devine din ce in ce mai mare.


La fel am patit acum 2 zile cand am intrat dupa foarte multa vreme intr-un magazin METRO. Acum cativa ani magazinul Metro din Sibiu aproape ca devenise pentru mine un al doilea loc de munca. In fiecare saptamana petreceam ore bune in acea hala tictisa cu rafturi, cutii si agitatie. Initial imi faceau placere vizitele la Metro, ma invarteam printre culoare, mai vedeam oameni, chiar incepusem sa leg conversatii cu fetele de la intrare. In timp doar gandul ca trebuie sa merg la magazin ma ingrozea: traficul, statul la casa, angajatii de multe ori indisponibili, aroganti si cu replica "nu stiu" pregatita in orice moment. Parca acum imi amintesc de cate ori am completat formularele cu "sugestii si reclamatii" in antet. Si imi amintesc atat de bine de o doamna de la "supraveghere case" care in afara de faptul ca de fiecare data era "supra aglomerata" avea si o atitudine de superioritate ce de multe ori ma facea sa ma intreb daca eu sunt sau nu client in magazin. Ca sa nu ma enervez de fiecare data cand asteptam in fata ghiseului chiar si cate 30 de minute imi fixam privirea in parul ei; avea intotdeuna un coc prins cu o mesa de par ondulata de aveam senzatia ca a venit la servici direct de la o nunta kitchoasa unde ea era nasa. :)


Apoi a urmat o perioada in care legaturile pe care mi le-am facut in magazin erau mai importante decat tot stresul pe care mi-l inducea faptul ca trebuia sa ajung acolo. Aveam un card gold si un ceai de lamaie foarte bun asigurat de fiecare data si cu atat mai mult, toate astea se intamplau la "un nivel inalt".


Acum, dupa ce anii au trecut, imi dau seama cat de multe ma leaga de Metro. Atatea amintiri, aventuri chiar si distractie. Mi-e dor sa merg in magazin sa ma cunoasca lumea, sa ma salute angajatii, sa stiu rafturile pe de rost, sa ma intalnesc cu prieteni la cumparaturi, sa rad cu fetele si mai ales cu Paul. Privind partea buna a lucrurilor fetele si Paul faceau toata distractia la Metro - sa probam haine, sa desfacem capse, sa rascolim rafturile, sa ne certam pe ultimele produse, chiar sa nu gasim masina in parcare, sa uitam unde este volanul, sa cumparam o paine si sa platim un bax..detalii, detalii..


Iar acum, imi dau seama de legatura puternica intre mine si acest magazin. Si imi este drag si imi este dor de zilele de luni cu cumparaturi la Metro.

01 February 2011

Behind



Imi place mult melodia asta, dar videoclipul e genial - cel putin pentru mine. Are foarte mult substrat. In fiecare secunda regasesc clipe din scenariul meu. E interesant, dar si frustrant in acelasi timp.

--

Chiar acum cateva minute cineva mi-a pus o intrebare foarte buna ce m-a facut sa ma gandesc mai bine la multe lucruri ("dar de ce....daca..."). Eu nu m-am gandit pana acum la asta. Dar e buna remarca. Raspunsul e simplu si se aplica in multe cazuri. Unele actiuni vin ca si un raspuns al altor actiuni. Un fel de inertie. Se intampla cand realizezi niste lucuri pe care pana acum nu vroiai sa le vezi. Chiar daca stii ca acum e punctul culminant si nu se poate sa te intorci un pas inapoi, inca pastrezi vii anumite ganduri doar asa, de dragul lor. Sa stii ca sunt acolo. Doar o vreme, pana cand le vei putea arhiva si le vei putea trece cu adevarat pe lista amintirilor. De fapt e o stare de "sevraj" - e ca si atunci cand pui mana pe telefon, dar pana sa apesi pe "call" iti amintesti de ce nu ai facut asta mai devreme. Si te opresti. Si te bucuri. Si a doua zi o iei de la capat. Pana cand te trezesti ca au trecut zilele una, cate una, le numeri, le cantaresti si esti linistit, sau nu. In orice caz, orice/oricine are un antidot.