Pages

Subscribe:

Labels

26 October 2010

La Muse malade



Ma pauvre muse, hélas! qu'as-tu donc ce matin?
Tes yeux creux sont peuplés de visions nocturnes,
Et je vois tour à tour réfléchis sur ton teint
La folie et l'horreur, froides et taciturnes.

Le succube verdâtre et le rose lutin
T'ont-ils versé la peur et l'amour de leurs urnes?
Le cauchemar, d'un poing despotique et mutin
T'a-t-il noyée au fond d'un fabuleux Minturnes?

Je voudrais qu'exhalant l'odeur de la santé
Ton sein de pensers forts fût toujours fréquenté,
Et que ton sang chrétien coulât à flots rythmiques,

Comme les sons nombreux des syllabes antiques,
Où règnent tour à tour le père des chansons,
Phoebus, et le grand Pan, le seigneur des moissons.


— Charles Baudelaire

17 October 2010

Till death do us apart




Imi place foarte mult piesa asta. Are ceva ce imi aminteste de zilele de sambata dimineata, cu soare cald de vara, cu un miros proaspat al aerului ca dupa o ploaie torentiala, cand imi facusem o mica rutina, sa beau cafeaua intr-o benzinarie Rompetrol din Sibiu. Pare trist sa iti bei cafeaua intr-o benzinarie intr-o zi frumoasa de vara, nu? Importanta era de fapt compania. Chiar nu stiu de ce tocmai o benzinarie am ales ca si punct de intalnire..cred ca era in drumul nostru.



Imi amintesc discutiile pe care le purtam mai ales legate de ce aparea in ziar. In orice caz imi placea foarte mult. Dar cel mai important lucru pe care il retin despre persoana cu care imi petreceam dimineata este ca m-a “citit” foarte repede, de fapt m-a facut sa imi dau seama de ceva ce eu nu eram (sau nu vroiam sa fiu) constienta: ca eu sunt intr-o continua cautare, dar mai grav, ca ma tradeaza privirea..ca sunt o nemultumita, o neadaptata si ca voi fi o viata in cautarea acelui “ceva” care sa ma faca sa ma simt ca si un intreg. Ma intrebam oare cum a reusit sa isi dea seama asa repede din ce lut sunt facuta.



O vreme am crezut ca toti oamenii sunt ca mine si de multe ori ma gandeam oare ei ce gandesc in privinta asta. Ehh..dar m-am inselat, nu toti oamenii sunt asa. Se pare ca uneori oamenii sunt mai usor de multumit de cat ne putem imagina. Si cateodata cred ca imi doresc si eu asta..sa pot sa ma complac si sa ajung sa ma plafonez, dar sa fiu fericita. Evident ca imi trec foarte repede aceste ganduri “sumbre” pentru ca pe mine tocmai asta ma face sa ma simt vie – cautarea, aventura, necunoscutul.



Au trecut doi ani de cand am fost facuta constienta de “starea” mea. Intre timp am rezolvat si misterul. Era evident ca si-a dat seama cum sunt si cum vreau sa fiu si cum voi fi. Pentru ca e la fel ca si mine. Amandoi o sa fim la fel in continuare..till death do us apart.. :)

16 October 2010

Why people have such a need for drama in their life


De Kurt Vonnegut am auzit (spre rusinea mea) destul de tarziu. Acum cativa ani aveam o fixatie pentru un film ce cred ca l-am apreciat mai mult prin prisma actorilor mei preferati ce erau distribuiti in rolurile principale (The Recruit). Si acest film facea trimitere la una dintre cartile lui Vonnegut si mai exact la Leaganul Pisicii (o carte destul de impresionanta). Acest om am influentat foarte mult literatura secolului 20 adoptand un stil inconfundabil plin de satira si comedie neagra. Intre timp am cautat mai multe informatii despre el si am dat peste o teorie extraordinar de interesanta despre cum oamenii au nevoie de drame in viata lor. Mai mult decat atat uneori chiar le cauta sau chiar le fauresc pornind si de la cele mai mici intamplari ale vietii lor. Dorinta de a fi in centru altentiei, de a trece prin diverse incercari si mai apoi de a le depasi cu bine fac oamenii sa isi doresca situatii limita si probleme.

Kurt Vonnegut a gasit o modalitate geniala si pragmatica de a reprezenta acesta nevoie acuta de drama in viata oamenilor, astfel:

1) Initial a reprezentat viata cu ajutorul unui grafic2) Apoi a utilizat o poveste indragita copiilor ce ii demonstreza foarte bine teoria - Cenusereasa3) Dupa aceasta transpune o intamplare des intalnita in diferite carti, chiar si ale lui ("dezastrul)"Omenii iubesc astfel de intamplari si de povesti pentru ca au senzatia ca asa ar trebui sa fie viata cu "ups and downs" si cu situatii apropiate de nivelul fantasticului.

4) Dar de fapt acesta e graficul vietii adevarate
De fapt se intampla lucruri normale, viata se scurge cu urcusuri si cu coborasuri, dar nu intr-un mod atat de alert sau grav, dar noua ne place sa dramatizam, sa ne victimizam tocmai pentru ca subconstinetul nostru simte nevoia de "salvare a situatiei" si pentru ca de multe ori ne imaginam ca traim un basm, iar intr-un basm intotdeuna exista situatii majore.

E adevarat ca si in viata reala exista si cazuri grave si intamplari nefericite, dar aceste sunt mult mai izolate decat dorim noi sa credem.

In principiu e bine pentru confortul nostru psihic sa consideram anumite situatii mai grave decat sunt de fapt pentru a putea sa ne bucuram mai mult in momentul rezolvarii situatiei, dar nu intotdeuna este si benefic. Am intalnit cateva cazuri in care acest mod de a trai este dus la extrem si, din nefericire, creeaza doar un sentiment grotesc de exacerbare a tuturor conceptelor vietii cotidiene.


Vonnegut concluzioneaza:

“But because we grew up surrounded by big dramatic story arcs in books and movies, we think our lives are supposed to be filled with huge ups and downs! So people pretend there is drama where there is none.”

Iar Derek Sivers o face si mai bine:

"That's why people invent fights. That's why we're drawn to sports. That's why we act like everything that happens to us is such a big deal.
We're trying to make our life into a fairy tale."

15 October 2010

Pasiune si eliberearea durerii prin "dragoste"

Ieri am avut o discutie cu colegii mei despre cum ar putea fi repezentata "pasiunea". Poate o fotografie, poate un filmulet, poate niste cuvinte? In final ne-am dat seama ca "pasiune" are mult prea multe valente si fiecare om poate sa se gandeasca la altceva, astfel reprezentarea ar fi mult prea subiectiva ca sa poti sa gasesti ceva potrivit.
In orice caz am ajuns la concluzia ca pasiune inseamna si sa iubesti ceva, si sa te obsedeze ceva, chiar sa dansezi, sa faci dragoste, sa fii prins foarte tare de un hobby.

Dupa discutia asta mi-am amintit de un articol pe care l-am citit pe blogurile New York Times si mai exact un articol care sustinea un studiu prin care se demonstrau calitatile paliative ale dragostei asupra afectiunilor/durerilor oamenilor: Love and Pain Relief. Studiul a aratat ca oamenilor le este redus nivelul durerii cu un procent destul de mare (40%) in momentul in care vad persoana pe care o iubesc. Se pare ca atunci cand oamenii resimt o durere fizica si persoana pe care o iubesc apare sau le este aratata in poze creierul elibereaza o cantitate mai mare de dopamina (unul dintre principalii neurotransmitatorii de la nivelul sistemului nervos) decat in cazul activitatatilor ce provoaca dependenta - droguri sau jocuri de noroc - acestea din urma avand o stransa legatura cu eliberarea dopaminei.

Chiar daca acest studiu se referea la "romantic love" cred ca rezultate destul de bune se pot obtine si in cazul in care subiectul ar fi vizualizat sau ar fi intrat in contact cu un alt gen de activitate sau lucruri care ii provoaca o placere deosebita, cum ar fi o pasiune adevarata.

S-ar putea ca aceasta sa fie cheia de rezolvare a multor probleme pe care oamenii le intampina, iar cea mai grava cred ca e stresul. Elibererea de stres se poate face in momnetul in care o sa reusim sa ne concentram mai mult asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat si care ne fac placere in mod deosebit. Totodata acesta poate fi si un mod de relaxare extraordinara. Nu cred ca oamenii vor fi vreodata fericiti fara ca in viata lor sa existe pasiune pentru ceva sau cineva.

Imi permit sa afirm ca pasiunea e noul drog "bun".



Adevaruri, minciuni, aparate de fotografiat si control

Ce pot avea in comun toate aceste lucruri?..aparent nimic, dar am invatat ca nu exista coincidente si ca intre fiecare om/lucru pe lumea aceasta poate sa existe undeva, candva o conexiune.


Timpul trece si nu mai poate fi adus inapoi chiar daca o sa producem acea masina a timpului chiar in acest birou. O data cu timpul multe lucruri par sa se distorsioneze. Umbra pe care zilele care trec una cate o una o lasa asupra lucrurilor uneori e foarte pregnanta. Atat adevarul cat si minciuna, aceste doua concepte atat de mult folosite in viata de zi cu zi, par sa fie "impresionate" de trecerea timpului. De multe ori ma intreb si niciodata nu pot sa ma decide ce e mai bine: o minciuna protectoare sau un adevar dureros.


Ieri mi-a spus cineva foarte clar si raspicat "orice ar fi vreau sa stiu adevarul"! Dar tocmai aici e problema..nu e indeajuns sa vrei sa stii adevarul, trebuie sa stii si unde sa il cauti si cum sa il cauti pentru ca Adevarul este foarte evaziv ascunzandu-se mai bine decat ne putem imagina. Si in acelasi timp trebuie acordata o atentie sporita Adevarurilor faurite de mari maestrii vanzatori de vise.


Apropo de timp si de adevaruri ma gandeam de ce, de multe ori, eu si oamenii in general isi doresc sa "rescrie istoria" sa refaca anumite lucruri. Oare pentru ca uneori avem nevoie de alibiuri, sau poate ne dorim sa facem rau persoanelor ce ne-au facut noua rau, sau poate pentru ca rescriera istoriei este o alta forma de a minti? Nu stiu..dar stiu sigur ca de cele mai multe ori istoria si amintirile acestea sunt ele niste minicuni acceptate de comun acord si acum sunt frumos impachetate si oferite celor ce doresc sa sape in speranta comorii.


Iar ca aceste amintiri sa fie si mai veridice, in sprijinul lor vin aparatele de fotografiat. Aceste obiecte sunt create pentru a pastra imagini. Dar, in realitate, ele pot pastra mai mult decat atat. Pot sa aduca in prin plan detalii ce nu le-ai vazut de la inceput in cadru, pot dezvalui mici secrete sau priviri pline de subinteles ale oamenilor, dar cel mai spectaculos lucru pe care un aparat de fotografiat poate sa il faca este sa recreeze vise. Vise ce s-ar putea sa nici nu stim ca le-am avut. In cele din urma pare chiar periculos folosirea aparatelor de fotografiat.


Dar daca tot vorbim de periculos am descoperit ceva ce e cu adevarat periculos. Intr-un articol mai vechi am scris destul de multe lucruri despre "control" si senzatia de a "detine controlul". Se pare ca cel mai grav lucru este sa pierzi controlul lucrurilor, situatiilor, chiar oamenilor. Sa pierzi controlul insemana de fapt sa iti lasi soarta in mainile altora si ce poate fi mai periculos decat asta oare?


Ahh..si sa nu uit..am descoperit ceva foarte interesant..am descoperit ca exista usi cu mult prea multe incuietori. Asa ca mai bine sa le lasam inchise pentru totdeauna, nu-i asa?

09 October 2010

Why Choice Makes People Miserable - The Pardox of Choice

Astazi am fost la cumparaturi intr-un hipermarket supraaglomerat. Pentru ca nu gasesc o placere deosebita in a ma plimba printre rafturi si a alege diverse lucruri de aceasta data am lasat sarcina de a umple cosul in seama altcuiva, iar eu m-am rezumat in a analiza oamenii din jurul meu si comportamentul lor.

Dupa ce am studiat cateva persoane si mi-am notat in minte cateva detalii m-am intors acasa si am inceput sa ma gandesc de ce oamnii aleg sa vina la cumparturi intr-un super/hiper-market. Raspunsul e simplu, evidentiat si de sondajele de opinie: "pentru ca poti sa optezi". Acest argument pare sa fie foarte puternic intrucat dreptul de a avea optiuni/alegeri pare sa primeze pentru multe persoane. Nu de putin ori am auzit fraza "imi place pentru ca am de unde sa aleg" sau "vreau sa am cat mai multe optiuni".

Cu toate acestea sunt foarte putini cei care se gandesc la repercursiunile acestui drept de a alege. Simtul acesta al libertatii ajunge chiar sa fie frustrant. De multe ori in loc sa vedem si sa ne concentram asupra lucrurilor cu adevarat importante in viata, sa ne urmam telurile, sa ne pastram o anumita scala de valori, noi ne pierdem printre aceste optiuni. Concret este vorba si de o pierdere de timp, sa stai si sa te gandesti ce sa cumperi, ce sa faci, ce sa alegi. Si mai mult de cat atat de cele mai multe ori apare si un regret survenit in urma alegerii: "daca era mai bine altfel/ daca era mai bun celalalt produs" etc sau chiar dezamagirea in momentul in care ne dam seama ca asteptarile noastre in legatura cu alegerea facuta ne-au fost inselate.

Costul de oportunitate, cu precadere utilizat in economie, defineste tocmai cosul renuntatii. In momentul in care optam pentru ceva, costul respectivului bun este chiar acest cost al oportunitatii. Se poate ca, daca am avea in minte acest "cost", balanta s-ar inclina altfel in momentul alegerii.

"Rascolind" putin pe internet am gasit destul de multe informatii despre acest paradox al alegerii, care se pare ca inflenteaza foarte mult vietile oamenilor, iar de cele mai multe ori nu are un efect benefic.

Psihologul american Barry Schwartz a teoretizat acest paradox in cartea lui numita: The Paradox of Choice - Why More Is Less.
Tot el identifica si patru stagii psihologice ce apar de obicei in urma alegerii (in momentul cand exista mai multe optiuni):

1. Regret and anticipated regret // regretul in legatura cu celelalte optiuni (cum ar fi fost daca se alegea altceva)
2. Opportunity costs // costul renuntarii
3. Escalation of expectations // in momentul alegerii efective omenii isi creeaza anumite asteptari, asteptari ce se poate intampla sa fie inselate
4. Self-blame // oamenii ajung sa se invinovatesca pentru alegerile facute gandindu-se ca lucrurile ar fi fost altfel daca si-ar fi schimbat optiunea

Astfel se poate demonstra ca existe multe (poate mult prea multe) cazuri in care oamenii devin mai dezamagiti, mai frustrati in momentul in care au multe prea multe optiuni disponibile.

Aici este si o prezentare facuta de profesorul american privind aceasta tema.

* Acest post a fost scris tocmai pentru ca am fost intrebata de ce nu imi place sa merg la cumparturi.