Pages

Subscribe:

Labels

24 September 2010









19 September 2010

Un gol de aer

Cred ca golurile din suflet pe care le simt oamenii sunt de mai multe feluri. Al meu e un abis salbatic si intunecat si in fiecare zi inghite inca putin din mine si imi intuneca gandirea la fiecare pas. L-am creat singura din dorinta extazului si l-am transformat in agonie. Golul meu e parsiv si meschin. Si ma face sa cred, uneori, ca el nu exista decat in mintea mea, dar de fapt el exista acolo si ma pandeste la fiecare pas. Golul meu e creat de imposibilitatea unei fericiri. Acest gol e in forma lui bruta, primara, ca o rana deschisa atat de adanc din care nici sangele nu mai tasneste, dar care doare infernal.

14 September 2010

Objects in mirror are closer than they appear



Pe oglinzile laterale ale multor masini este inscripitionat un mesaj ce are rolul de a te antentiona si de a nu pierde din vedere faptul ca cea mai mica neatentie te poate costa: "Objects in mirror are closer than they appear".

Ma intreb de ce oamenii nu vin cu asemenea prospecte de utilizare, sau macar cu un mic mesaj de avertizare. Consider ca fiecare persoana are multe oglinzi pe care le utilizeaza in functie de persoanele cu care interactioneaza. Astfel se transpune in persoana in care vrea sa pozeze, se proiecteza in acea oglinda imaginara si apoi ti-o arata tie. In acest mod traim inconjurati de multe oglinzi, oamenii sunt de mult istorie, acum oglinzile sunt cele care fac jocurile.

E aproape trist cand te gandesti ca obiectul ce ar trebui sa reflecte in mod corect ceea ce se afla in fata lui a devenit obiectul jocurilor mincinoase, a copiei infidele, a transpunerii false.
Dar sunt si oglinzi care se sparg, iar chiar daca altele se creeaza instantaneu raman si cioburile, iar aici incepe distractia. Pentru ca si cioburile se reflecta la randul lor in oglinzile mari si viceversa si astfel se creaza prezenta ubicua a personalitatii false a celui ce le-a creat.

Oamenii ar trebui sa vina cu asemenea prospecte de utilizare.."Humans in mirror are faking more than they seem to".


12 September 2010

is that all there is

Intr-o zi de duminica ca si aceasta cand ar trebui sa ma bucur poate de ultimele raze calde ale soarelui eu ma gandesc ca imi este frica de mine.
Poate suna pretentios sa afirmi ca "iti e frica de tine", dar tocmai acesta e sentimentul care ma incearca acum. Radacinile acestui sentiment cred ca se aflau de mult in subconstientul meu, dar dupa ultimele 48 de ore parca au iesit la suprafata mai mult decat trebuia.

Ieri dupaamiaza analizam o discutie pe care o avusem cu cateva ore in urma si ma gandeam ce fel de fiinta ciudata pot fi. Nu pot sa ma inteleg cum uneori ma plicitsesc atat de repede de lucruri, oameni, situatii; cum atunci cand nu exista ceva care sa ma oblige sa ma reinventez imi pierd interesul instant fara sa imi amintesc nici macar pentru o clipa ce mult imi placea la inceput. In momentul in care in mintea mea se sadeste ideea plictiselii parca tot ce e in jurul meu devine perisabil si nimic nu ar putea sa ma intoarca la momentul initial. Cred ca e un fel de malformatie, un fel de anomalie ce ma face sa imi doresc mai mult si mai mult sa descoper ceva nou, sa nu ma afund in rutina, sa simt o evolutie chiar si in cel mai mic lucru pe care il fac. Si e greu sa traiesc asa cu mine.

In schimb, simultan acestor trairi mai am o problema. Paradoxal am (destul de) multe fixatii. Au trecut ani intregi de ma fascineaza acelasi film, acceasi melodie, acelasi parfum. Seara de seara, ca sa adorm derulez filmul, de fiecare data cand aud primele note din acea piesa simt acceasi emotie, intotdeuna voi comanda acea cafea, voi alege acceasi ciocolata, imi doresc sa ma mut in acel oras si lista continua. Sunt zile, uneori saptamani cand nu ma pot desparti de un anumit tabiet, iar in mod normal alti oameni s-ar plistisi foarte repede.

Analizand aceste doua situatii limita nu pot sa nu ma intreb daca "is that all there is"..asa sunt eu construita? Oare sunt facuta sa pendulez continuu intre schimbare si stabilitate, sa caut perfectiunea in detalii, iar apoi sa incerc sa modific acesta utopie?

O nota de subsol

Si ca sa vezi cat de interesanta e natura umana..dintr-o data chiar TU ai trecut de la a fi un titlu principal la o simpla nota de subsol* - o explicatie de multe ori inutila. Si cand ti s-a spus ca asa va fi, ai zambit ironic si ai sorbit din ceasca rosie de cafea, iar imaginatia ta o luase deja razna.

Si ma mai gandesc la ce inseamna sa fii atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Dintr-o data s-au daramat acele punti ce pareau intangibile. In urma lor au ramas doar 3 puncte izolate. Stiu ce mi-ai spune acum..sa nu uit ca trei puncte formeaza un plan, dar nu am cum sa uit acesta axioma..la fel cum nu uit ca "scopul scuza mijloacele". Acest din urma adevar este si el o axioma a lumii in care traim. Cu toate astea, ciudat este ca nimeni nu il accepta vadit ci il imbraca in cele mai fine matasuri de cuvinte sau tertipuri pentru ca "it's like a secret society: everybody does it; it's just that nobody talks about it."

Acestea fiind spuse o sa adorm cu un zambet pe buze deruland iarasi si iarasi filmul meu preferat.


______________
* If you look close enough, you'll find everyone has a weak spot where it can break..sooner or later.

07 September 2010

Niciun hybris nu ramane nepedepsit..

Uneori am sentimentul ca nu exista acea ciclicitatea a lucrurilor despre care toata lumea vorbeste parafrazand diferite proverbe ("cine rade la urma, rade mai bine"; "cei din urma vor fi cei dintai"; "roata vietii se invarte").


Se intampla sa renunti sa astepti ca acea roata sa se invarta si in sensul tau, iar in urma acestei hotarari exista doar doua posibilitati: sa te resemnezi cu ideea aceasta sau sa devi un om frustrat.


De partea cealalta a situatiei sunt exact oamenii pe care imi place sa ii analizez cel mai mult. Sunt oamenii care uita ca roata e rotunda si care isi cladesc bucata cu bucata o imagine de om indistructibil, caruia nimic nu i se poate opune, o entitatea suprema. E omul care se crede irezistibil si de neoprit in ceea ce isi propune, omul care nu concepe ca cei ce il inconjoara sa nu fie obedienti. Se poate afirma ca acest tip de om detine o arma ce putini o pot controla sau o pot valorifica: persusiunea. Bineinteles ca piedestalul acesta pe care au ajuns ei sa troneze se datoreaza unui nivel de self-esteem foarte ridicat, iar acestui nivel ridicat cred ca i-au fost prolifice in primul rand circumstantele.


Astfel, pana la a se comite hybrisul, pacatul superm, este doar un pas infim. Dar hybrisul nu vine niciodata singur. Vine doar cu acea palma ce il va trezi pe omul atotputernic la realitate. Dar partea cea mai trista este ca raman urme, urme adanci.