Pages

Subscribe:

Labels

29 June 2010

Uneori, sufletul e tradator de ratiune..


A venit vremea sa plece. Si a plecat.

Dupa primii pasi a avut o tresarire si a schitat un zambet trist, plin parca de mila pentru cei ce raman sa se lupte cu furtuna pe care o lasa in urma. A mai facut cativa pasi si simtea cum nu isi mai poate controla corpul. O parte din el isi dorea sa o ia la fuga spre necunoscutul ce i se deschide in fata, iar cealalata jumatate isi dorea sa ramana acolo, ca timpul sa fie cel care se scurge peste el. Dar si-a amintit ceva. Si-a amintit cateva randuri din epilogul unei carti pe care a citit-o cu multa vreme in urma. Nici macar titlu cartii nu si-l mai amintea, dar isi amintea perfect acele randuri ce zaceau pe pagina ingalbenita de vreme, scrise cu litere marunte. Acele cuvinte i-au bantuit nopti la rand gandurile si nu i-au dat pace nici in momentele de maxima siguranta in fortele si deciziile proprii. Epilogul cartii incepea cu acesta propozitie: "Uneori, sufletul e tradator de ratiune". Initial a crezut ca e inca o "maxima" stupida, dar revenind asupra acestor cuvinte si cantarind sensul a realizat greutatea lor, greutate ce l-a urmarit ani la randul, iar de fiecare data povara acestor cuvinte ingramadite pe o foaie era tot mai mare. Il frustra faptul ca e de acord, ca stie, ca traieste si simte aceasta tradare. Si in final o accepta cu capul plecat in fata asa zisei sorti. S-a mintit de atatea ori aducand ca si argument in discutii, soarta, dar o sa facea cu foarte mare nonsalanta, tocmai ca se se apere si sa nu lase loc de interpretari.
Mecanismele acestea de auto-aparare ale oamneilor pot fi foarte ciudate si complexe. Astfel a reusit sa merga mai departe.Sa fie insasi soarta cea care l-a ajutat de data aceasta sa nu arunce nici macar o privire in urma?
Acum era mandru. Era fericit si se simtea implinit pentru ca, credea ca de data asta ratiunea nu a mai fost tradata.

Zambetul lui s-a preschimbat complet, acum era un zambet de complicitate, un zambet de om implinit. Se simtea ca si un copil, un copil de scoala generala, caruia, in sfarsit invatatoarea nu mai trebuie sa ii sustina manuta sa faca pe foaia dictando bastonase. Apoi a ras, un ras oarecum pervers, dezvaluindu-si masca ce o purta cel mai bine si care nu l-a tradat niciodata, inca. Si a mers mai departe..

Un alt gand i-a strafulgerat mintea. Oare exista posibiltatea sa traiasca si reversul medaliei, se intreaba. Vroia sa stie daca se poate ca si ratiunea sa fie tradatoare de suflet, dar ii era mult prea tema sa se autochestioneze. Stia deja raspunsul..
Dar mergea mai departe..