Pages

Subscribe:

Labels

28 December 2010

...and those who don't.



There are only 10 types of people in the world : those who understand binary, and those who don't.


Pornind de la aceasta glumita matematica mi-am dat seama ca asa este de fapt, oamenii se impart in doua categorii: cei care au tot ce e necesar si fac orice sa joace pana la capat si cei care nu. Interesant e cand cei din urma incearca sa devina cei dintai. Din pacate pe parcurs acestia se tradeaza fie ca uita regulile jocului, fie ca joaca prost, fie ca..sunt dubiosi (nu am o explicatie concreta si cred ca nici cuvintele nu ma ajuta azi, dar eu stiu ce vreau sa spun :) ).


Inca o data ajung la ceva despre care am mai scris pe blog si anume la asteptari. Nu, nu, nu, nu e bine sa ai asteptari, iar asta pentru ca vei avea senzatia ca iti pica cerul in cap in momentul cand asteptarile tale sunt facute ghem si aruncate la cos, astfel mai punctand o bila neagra pe tabela de marcaj.


Totusi nu pot sa nu ma intreb "de ce?"; eu prin sinea mea sunt o peroana care pun intrebari, multe intrebari, iar "de ce" e una dintre preferatele mele. In prima faza incerci sa le gasesti acestor oameni din a doua categorie tot felul de scuze, dar asta doar din dorinta de a nu sterge cu ei pe jos din prima si de a nu avea senzatia ca istoria se rescrie la infinit (uitand evident povestea cu lupul si naravul). Cu toate aste nu poti sa nu iti pui intrebarea fatidica. Sa fie oare cerintele prea mari, standardele prea inalte, ideile prea vadit expuse, gandurile prea sincere? Nu..de fapt asteptarile din paragraful anterior sunt de vina si pana la urma nu trebuie sa uiti niciodata ca "de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere" :)


Jocul nu e pentru "toti muritorii de rand".

E-mail


Azi am primit cel mai frumos e-mail:

my dear andreea,smile less,laugh more, think less, act more ,stay less, jump more. kiss less, love more. one day, all your wishes will come true, and you will laugh act jump love more than you are smiling thinking stay kiss today. with all my heart and all my love and all my support i will help you succed.

17 December 2010

Marius si Livada cu mere de aur

A trecut ceva vreme de cand am auzit aceast "basm", dar inca este de actualitate si inca mai face senzatie.

Se facea ca intr-o tara uitata de lume traia o Caprioara blanda cu o blanita maro de care era foarte mandra. Si Caprioara cu ochii umezi isi ducea viata intr-un mod foarte plictisitor. Era simultan fericita si nefericita. Era fericita ca iubea, dar era nefericita pentru ca iubirea acesta nu ii era impartasita asa cum si-ar fi dorit. De fiecare data cand il vedea pe Praslea trecand isi intorcea capul mic si gratios sa il urmareasca cu privirea.

Si pentru ca iubirea ei era atat de puternica Caprioara ajungea sa viseze la viata perfecta pe care si-o dorea alaturi de Praslea. Intr-o noapte se facea ca ea si cu Praslea stateau intr-o Livada cu Mere de Aur. Si livada era frumos inflorita si totul era feeric. Iar atunci Caprioarea, euforica ii spune lui Praslea:

- As vrea sa traim toata viata in Livada aceasta cu Mere de Aur!
Praslea, mai pragmatic din fire o intreaba:
- Dar cu ce o sa traim aici, in aceasta Livada?
- O sa traim cu Dragoste si cu Mere! Da, cu Mere si cu Iubirea noastra o sa supravietuim! a venit raspunsul "intelept" al Caprioarei.

Iar in acest moment visul s-a destramat, pentru ca Praslea a izbucnit intr-un ras isteric la auzul vorbelor Caprioarei.

Acum Caprioara a ramas doar cu o amintire: "Daaa, asa, iubeste-ma!"

---

Care este "punctul tau de vedere"? :)


08 December 2010

Oamenii in cadrul lor natural



De curand au ajuns la urechile mele diferite vesti care imi demonstreaza inca o data cat de "ciudata" e natura umana.

Presupunad ca exista un grup de prieteni, care a rezistat eroic fiind chiar invidiati de alte personaje ce nu au reusit sa se puna in fata trecerii timpului si sa tina stransa legatura, chiar daca la inceput isi jurau prietenie eterna..in fine. Iar acest grup a fost intotdeuna special pentru ca membrii lui au fost foarte deschisi unul cu celalalt, si-au permis unul altuia aproape orice, au acceptat chiar si diferite "combinari" in cadrul membrilor..asta poate si din cauza backgroundului matematic din care provenau cu totii. :)
Bineinteles ca in urma acestor combinari au aparut si mici probleme, invidii, dar timpul le-a rezolvat pe toate.

De curand o noua permutare s-a produs, iar spre uimirea mea, aceasta permutare a creat mai multe valuri decat trebuia, avand in vedere ca acum cativa ani lucrurile erau mult mai simple si nu erau atat de "grav" privite. Banuiesc ca unul dintre motivele ce poate pleda pentru aceasta gravitate este ca sunt implicate "sentimente". Povestea e mai complexa, dar nu vreau sa o expun pentru ca se cunoaste mult prea bine.

Vreau doar sa spun ce am inteles eu, care sunt concluziile mele si de ce cred ca natura umana e foarte ciudata. Mie mi s-a demonstrat de foarte multe ori ca nu poti avea incredere nici in tine si ca exista situatii in care te poti regasi prin care nu ai crezut vreodata ca vei putea trece, iar daca cineva ti-ar fi spus dinainte ca asa se va intampla il considerai nebun.

Astfel:

Nu inteleg..de ce sa condamni un om pentru ca actioneaza in urma unui impuls de moment? Se spune ca e mai bine sa iti para rau de un lucru ca l-ai facut, decat ca nu l-ai facut.

Nu inteleg..de ce sa condamni un intreg grup la scindare cand tu nu poti sa accepti modul oarecum firesc de evolutie a lucrurilor. Omenii se schimba, actiunile lor se schimba.

Nu inteleg..de ce nu te poti pune in locul omului de care tu afirmi ca a gresit si sa vezi cum ai fi actionat tu, dar sa fii si sincer.

Nu inteleg..de ce trebuie sa existe secrete (ce pana acum nu existau) si situatii mascate care sa voaleze adevarul, adevar pe care de fapt toti ar trebui sa il stie, astfel putand sa judece corect.

Sunt convinsa ca in povestea asta fiecare personaj are un rol important si chiar parte din vina - fie un comportament inadecvat, fie o impulsivitate dusa la extrem, fie nestiinta expunerii unei situatii etc etc.

Dar cel mai important lucru care nu trebuie uitat vreodata este ca totul se intampla cu un motiv pe lumea asta, ca totul are o finalitate.
Si nu trebuie sa existe orgolii sau actiuni si decizii luate pe baza propriului ego pentru ca astea nu aduc nimic bun. Poate pe moment par solutiile cele mai bune, dar oare nu trebuie sa gandim in perspectiva?




26 November 2010

In sfarsit..

Stai pe acelasi drum..


21 November 2010

Stai pe acelasi drum


Stai pe acelasi drum
Iubeste-ma!
Voi fi un om mai bun
Priveste-ma!
Stai pe acelasi drum
Si crede ce-ti spun acum..


Ma fascineaza piesa de la Bere Gratis - Stai pe acelasi drum si ascult Europa FM nonstop din aceasta cauza.

Advice #3

.

Be honest at all times. Lies lead to nothing but trouble. Being known as trustworthy is an excellent trait to maintain and essential to having integrity.

15 November 2010

Barrio Latino & viitorul chirurg plastician

Acest weekend a reusit sa faca din mine o sclava a amintirilor. Cel putin Barrio Latino Party m-a facut sa creeze iarasi filme in mintea mea, sa imi imaginez lumea paralela. Chiar daca clubul devenea neincapator, perdeaua de fum mult prea densa, muzica rasuna mult prea puternic, oamenii pareau mult prea rigizi, am reusit sa inghet totul pentru cateva minute si sa ma transpun acolo unde mi-as fi dorit sa fiu. Cu atat mai mult cu cat exista o asemanare intre doua persoanje si cred ca tocmai din cauza acestei asemanari ma port prosteste de multe ori.

Cele doua elemente ce ma faceau sa ma intorc in timp m-au facut sa plec repede. Dar nu mi-a parut deloc rau.

Dupa o discutie in contradictoriu despre distanta intre Sibiu si Bucuresti am ajuns intr-un club din centrul vechi, un club mic, dar cu o atmosfera extraordinara. Si aici a aparut EL. E o combinatie intre Colin Farrel, Edward Norton si Charles Kelley, niste ochi extraordinari, dar cel mai mult cu o atitudine dezarmanta. M-a fascinat zambetul din ochii lui si dezinvoltura cu care vorbeste. Lucrurile s-au miscat foarte repede incat m-am trezit ametita si imbatata de parfumul lui acasa, dar fara sa mai pot sa iau legatura cu el. Stiu doar ca e Alex, viitor doctor si ca saruta extraordinar. Si vreau sa ii multumesc - ca mi-a aratat ce inseamna sa traiesti clipa si ca m-a facut sa schimb un standard.


Barrio Latino - Estrella de Paris - by Carlos Campos - Track 6



14 November 2010

Advice #2


.

Be mysterious
. Don’t let off everything about you and definitely leave out some major details. There is something both alluring and mesmerizing about someone that no one knows fully about. I’m not saying to confide in no one or to alienate yourself. Just think James Bond.

12 November 2010

Advice

Descoperind StumbleUpon am redescoperit internetul. Dupa ce o lunga perioada vedeam internetul ca pe o simpla unealta ce te poate ajuta chiar si in cele mai neasteptate situatii acum il vad uneori ca si o delectare si chiar (cu riscul de a parea exagerat) o sursa de intelepciune.

Astfel am gasit cateva sfaturi..pentru o viata mai frumoasa:


Advice #1

Live in THIS moment. Even 10 minutes ago is the past. If you live purely in this moment you will always be happy because there is nothing wrong in this split-second.

11 November 2010

Stardust

Timpul trece ireversibil.

Chiar daca se spune ca timpul vindeca tot se poate ca uneori sa existe rani ce nici timpul nu le poate opri sangerarea.

Dar, facand abstractie de rani & co. si ramanad doar la timp, am descoperit un mail pe care eu mi l-am trimis mie exact acum 3 ani.
Mi l-am trimis tocmai ca sa fur acea clipa, sa incerc sa o conserv intr-un banal mail.

Mail-ul respectiv era o dedicatie, dedicasem o stea cuiva..si spre uimirea mea, inca mai exista acea stea, chiar si acum..e aici:

http://www.stardustmovie.com/site.htm#sky&id=32927




Nu mi-a venit sa cred ca mesajul s-a pastrat. Uneori parca mi-e dor de vremurile alea. Parca mi-e dor de situatiile limita de atunci :)
Nici nu mai stiu cum era atunci, mi-amintesc doar ca lucrurile se transformau in jurul meu cu o rapiditate ametitoare..ca viata parca avea un alt gust.









26 October 2010

La Muse malade



Ma pauvre muse, hélas! qu'as-tu donc ce matin?
Tes yeux creux sont peuplés de visions nocturnes,
Et je vois tour à tour réfléchis sur ton teint
La folie et l'horreur, froides et taciturnes.

Le succube verdâtre et le rose lutin
T'ont-ils versé la peur et l'amour de leurs urnes?
Le cauchemar, d'un poing despotique et mutin
T'a-t-il noyée au fond d'un fabuleux Minturnes?

Je voudrais qu'exhalant l'odeur de la santé
Ton sein de pensers forts fût toujours fréquenté,
Et que ton sang chrétien coulât à flots rythmiques,

Comme les sons nombreux des syllabes antiques,
Où règnent tour à tour le père des chansons,
Phoebus, et le grand Pan, le seigneur des moissons.


— Charles Baudelaire

17 October 2010

Till death do us apart




Imi place foarte mult piesa asta. Are ceva ce imi aminteste de zilele de sambata dimineata, cu soare cald de vara, cu un miros proaspat al aerului ca dupa o ploaie torentiala, cand imi facusem o mica rutina, sa beau cafeaua intr-o benzinarie Rompetrol din Sibiu. Pare trist sa iti bei cafeaua intr-o benzinarie intr-o zi frumoasa de vara, nu? Importanta era de fapt compania. Chiar nu stiu de ce tocmai o benzinarie am ales ca si punct de intalnire..cred ca era in drumul nostru.



Imi amintesc discutiile pe care le purtam mai ales legate de ce aparea in ziar. In orice caz imi placea foarte mult. Dar cel mai important lucru pe care il retin despre persoana cu care imi petreceam dimineata este ca m-a “citit” foarte repede, de fapt m-a facut sa imi dau seama de ceva ce eu nu eram (sau nu vroiam sa fiu) constienta: ca eu sunt intr-o continua cautare, dar mai grav, ca ma tradeaza privirea..ca sunt o nemultumita, o neadaptata si ca voi fi o viata in cautarea acelui “ceva” care sa ma faca sa ma simt ca si un intreg. Ma intrebam oare cum a reusit sa isi dea seama asa repede din ce lut sunt facuta.



O vreme am crezut ca toti oamenii sunt ca mine si de multe ori ma gandeam oare ei ce gandesc in privinta asta. Ehh..dar m-am inselat, nu toti oamenii sunt asa. Se pare ca uneori oamenii sunt mai usor de multumit de cat ne putem imagina. Si cateodata cred ca imi doresc si eu asta..sa pot sa ma complac si sa ajung sa ma plafonez, dar sa fiu fericita. Evident ca imi trec foarte repede aceste ganduri “sumbre” pentru ca pe mine tocmai asta ma face sa ma simt vie – cautarea, aventura, necunoscutul.



Au trecut doi ani de cand am fost facuta constienta de “starea” mea. Intre timp am rezolvat si misterul. Era evident ca si-a dat seama cum sunt si cum vreau sa fiu si cum voi fi. Pentru ca e la fel ca si mine. Amandoi o sa fim la fel in continuare..till death do us apart.. :)

16 October 2010

Why people have such a need for drama in their life


De Kurt Vonnegut am auzit (spre rusinea mea) destul de tarziu. Acum cativa ani aveam o fixatie pentru un film ce cred ca l-am apreciat mai mult prin prisma actorilor mei preferati ce erau distribuiti in rolurile principale (The Recruit). Si acest film facea trimitere la una dintre cartile lui Vonnegut si mai exact la Leaganul Pisicii (o carte destul de impresionanta). Acest om am influentat foarte mult literatura secolului 20 adoptand un stil inconfundabil plin de satira si comedie neagra. Intre timp am cautat mai multe informatii despre el si am dat peste o teorie extraordinar de interesanta despre cum oamenii au nevoie de drame in viata lor. Mai mult decat atat uneori chiar le cauta sau chiar le fauresc pornind si de la cele mai mici intamplari ale vietii lor. Dorinta de a fi in centru altentiei, de a trece prin diverse incercari si mai apoi de a le depasi cu bine fac oamenii sa isi doresca situatii limita si probleme.

Kurt Vonnegut a gasit o modalitate geniala si pragmatica de a reprezenta acesta nevoie acuta de drama in viata oamenilor, astfel:

1) Initial a reprezentat viata cu ajutorul unui grafic2) Apoi a utilizat o poveste indragita copiilor ce ii demonstreza foarte bine teoria - Cenusereasa3) Dupa aceasta transpune o intamplare des intalnita in diferite carti, chiar si ale lui ("dezastrul)"Omenii iubesc astfel de intamplari si de povesti pentru ca au senzatia ca asa ar trebui sa fie viata cu "ups and downs" si cu situatii apropiate de nivelul fantasticului.

4) Dar de fapt acesta e graficul vietii adevarate
De fapt se intampla lucruri normale, viata se scurge cu urcusuri si cu coborasuri, dar nu intr-un mod atat de alert sau grav, dar noua ne place sa dramatizam, sa ne victimizam tocmai pentru ca subconstinetul nostru simte nevoia de "salvare a situatiei" si pentru ca de multe ori ne imaginam ca traim un basm, iar intr-un basm intotdeuna exista situatii majore.

E adevarat ca si in viata reala exista si cazuri grave si intamplari nefericite, dar aceste sunt mult mai izolate decat dorim noi sa credem.

In principiu e bine pentru confortul nostru psihic sa consideram anumite situatii mai grave decat sunt de fapt pentru a putea sa ne bucuram mai mult in momentul rezolvarii situatiei, dar nu intotdeuna este si benefic. Am intalnit cateva cazuri in care acest mod de a trai este dus la extrem si, din nefericire, creeaza doar un sentiment grotesc de exacerbare a tuturor conceptelor vietii cotidiene.


Vonnegut concluzioneaza:

“But because we grew up surrounded by big dramatic story arcs in books and movies, we think our lives are supposed to be filled with huge ups and downs! So people pretend there is drama where there is none.”

Iar Derek Sivers o face si mai bine:

"That's why people invent fights. That's why we're drawn to sports. That's why we act like everything that happens to us is such a big deal.
We're trying to make our life into a fairy tale."

15 October 2010

Pasiune si eliberearea durerii prin "dragoste"

Ieri am avut o discutie cu colegii mei despre cum ar putea fi repezentata "pasiunea". Poate o fotografie, poate un filmulet, poate niste cuvinte? In final ne-am dat seama ca "pasiune" are mult prea multe valente si fiecare om poate sa se gandeasca la altceva, astfel reprezentarea ar fi mult prea subiectiva ca sa poti sa gasesti ceva potrivit.
In orice caz am ajuns la concluzia ca pasiune inseamna si sa iubesti ceva, si sa te obsedeze ceva, chiar sa dansezi, sa faci dragoste, sa fii prins foarte tare de un hobby.

Dupa discutia asta mi-am amintit de un articol pe care l-am citit pe blogurile New York Times si mai exact un articol care sustinea un studiu prin care se demonstrau calitatile paliative ale dragostei asupra afectiunilor/durerilor oamenilor: Love and Pain Relief. Studiul a aratat ca oamenilor le este redus nivelul durerii cu un procent destul de mare (40%) in momentul in care vad persoana pe care o iubesc. Se pare ca atunci cand oamenii resimt o durere fizica si persoana pe care o iubesc apare sau le este aratata in poze creierul elibereaza o cantitate mai mare de dopamina (unul dintre principalii neurotransmitatorii de la nivelul sistemului nervos) decat in cazul activitatatilor ce provoaca dependenta - droguri sau jocuri de noroc - acestea din urma avand o stransa legatura cu eliberarea dopaminei.

Chiar daca acest studiu se referea la "romantic love" cred ca rezultate destul de bune se pot obtine si in cazul in care subiectul ar fi vizualizat sau ar fi intrat in contact cu un alt gen de activitate sau lucruri care ii provoaca o placere deosebita, cum ar fi o pasiune adevarata.

S-ar putea ca aceasta sa fie cheia de rezolvare a multor probleme pe care oamenii le intampina, iar cea mai grava cred ca e stresul. Elibererea de stres se poate face in momnetul in care o sa reusim sa ne concentram mai mult asupra lucrurilor care conteaza cu adevarat si care ne fac placere in mod deosebit. Totodata acesta poate fi si un mod de relaxare extraordinara. Nu cred ca oamenii vor fi vreodata fericiti fara ca in viata lor sa existe pasiune pentru ceva sau cineva.

Imi permit sa afirm ca pasiunea e noul drog "bun".



Adevaruri, minciuni, aparate de fotografiat si control

Ce pot avea in comun toate aceste lucruri?..aparent nimic, dar am invatat ca nu exista coincidente si ca intre fiecare om/lucru pe lumea aceasta poate sa existe undeva, candva o conexiune.


Timpul trece si nu mai poate fi adus inapoi chiar daca o sa producem acea masina a timpului chiar in acest birou. O data cu timpul multe lucruri par sa se distorsioneze. Umbra pe care zilele care trec una cate o una o lasa asupra lucrurilor uneori e foarte pregnanta. Atat adevarul cat si minciuna, aceste doua concepte atat de mult folosite in viata de zi cu zi, par sa fie "impresionate" de trecerea timpului. De multe ori ma intreb si niciodata nu pot sa ma decide ce e mai bine: o minciuna protectoare sau un adevar dureros.


Ieri mi-a spus cineva foarte clar si raspicat "orice ar fi vreau sa stiu adevarul"! Dar tocmai aici e problema..nu e indeajuns sa vrei sa stii adevarul, trebuie sa stii si unde sa il cauti si cum sa il cauti pentru ca Adevarul este foarte evaziv ascunzandu-se mai bine decat ne putem imagina. Si in acelasi timp trebuie acordata o atentie sporita Adevarurilor faurite de mari maestrii vanzatori de vise.


Apropo de timp si de adevaruri ma gandeam de ce, de multe ori, eu si oamenii in general isi doresc sa "rescrie istoria" sa refaca anumite lucruri. Oare pentru ca uneori avem nevoie de alibiuri, sau poate ne dorim sa facem rau persoanelor ce ne-au facut noua rau, sau poate pentru ca rescriera istoriei este o alta forma de a minti? Nu stiu..dar stiu sigur ca de cele mai multe ori istoria si amintirile acestea sunt ele niste minicuni acceptate de comun acord si acum sunt frumos impachetate si oferite celor ce doresc sa sape in speranta comorii.


Iar ca aceste amintiri sa fie si mai veridice, in sprijinul lor vin aparatele de fotografiat. Aceste obiecte sunt create pentru a pastra imagini. Dar, in realitate, ele pot pastra mai mult decat atat. Pot sa aduca in prin plan detalii ce nu le-ai vazut de la inceput in cadru, pot dezvalui mici secrete sau priviri pline de subinteles ale oamenilor, dar cel mai spectaculos lucru pe care un aparat de fotografiat poate sa il faca este sa recreeze vise. Vise ce s-ar putea sa nici nu stim ca le-am avut. In cele din urma pare chiar periculos folosirea aparatelor de fotografiat.


Dar daca tot vorbim de periculos am descoperit ceva ce e cu adevarat periculos. Intr-un articol mai vechi am scris destul de multe lucruri despre "control" si senzatia de a "detine controlul". Se pare ca cel mai grav lucru este sa pierzi controlul lucrurilor, situatiilor, chiar oamenilor. Sa pierzi controlul insemana de fapt sa iti lasi soarta in mainile altora si ce poate fi mai periculos decat asta oare?


Ahh..si sa nu uit..am descoperit ceva foarte interesant..am descoperit ca exista usi cu mult prea multe incuietori. Asa ca mai bine sa le lasam inchise pentru totdeauna, nu-i asa?

09 October 2010

Why Choice Makes People Miserable - The Pardox of Choice

Astazi am fost la cumparaturi intr-un hipermarket supraaglomerat. Pentru ca nu gasesc o placere deosebita in a ma plimba printre rafturi si a alege diverse lucruri de aceasta data am lasat sarcina de a umple cosul in seama altcuiva, iar eu m-am rezumat in a analiza oamenii din jurul meu si comportamentul lor.

Dupa ce am studiat cateva persoane si mi-am notat in minte cateva detalii m-am intors acasa si am inceput sa ma gandesc de ce oamnii aleg sa vina la cumparturi intr-un super/hiper-market. Raspunsul e simplu, evidentiat si de sondajele de opinie: "pentru ca poti sa optezi". Acest argument pare sa fie foarte puternic intrucat dreptul de a avea optiuni/alegeri pare sa primeze pentru multe persoane. Nu de putin ori am auzit fraza "imi place pentru ca am de unde sa aleg" sau "vreau sa am cat mai multe optiuni".

Cu toate acestea sunt foarte putini cei care se gandesc la repercursiunile acestui drept de a alege. Simtul acesta al libertatii ajunge chiar sa fie frustrant. De multe ori in loc sa vedem si sa ne concentram asupra lucrurilor cu adevarat importante in viata, sa ne urmam telurile, sa ne pastram o anumita scala de valori, noi ne pierdem printre aceste optiuni. Concret este vorba si de o pierdere de timp, sa stai si sa te gandesti ce sa cumperi, ce sa faci, ce sa alegi. Si mai mult de cat atat de cele mai multe ori apare si un regret survenit in urma alegerii: "daca era mai bine altfel/ daca era mai bun celalalt produs" etc sau chiar dezamagirea in momentul in care ne dam seama ca asteptarile noastre in legatura cu alegerea facuta ne-au fost inselate.

Costul de oportunitate, cu precadere utilizat in economie, defineste tocmai cosul renuntatii. In momentul in care optam pentru ceva, costul respectivului bun este chiar acest cost al oportunitatii. Se poate ca, daca am avea in minte acest "cost", balanta s-ar inclina altfel in momentul alegerii.

"Rascolind" putin pe internet am gasit destul de multe informatii despre acest paradox al alegerii, care se pare ca inflenteaza foarte mult vietile oamenilor, iar de cele mai multe ori nu are un efect benefic.

Psihologul american Barry Schwartz a teoretizat acest paradox in cartea lui numita: The Paradox of Choice - Why More Is Less.
Tot el identifica si patru stagii psihologice ce apar de obicei in urma alegerii (in momentul cand exista mai multe optiuni):

1. Regret and anticipated regret // regretul in legatura cu celelalte optiuni (cum ar fi fost daca se alegea altceva)
2. Opportunity costs // costul renuntarii
3. Escalation of expectations // in momentul alegerii efective omenii isi creeaza anumite asteptari, asteptari ce se poate intampla sa fie inselate
4. Self-blame // oamenii ajung sa se invinovatesca pentru alegerile facute gandindu-se ca lucrurile ar fi fost altfel daca si-ar fi schimbat optiunea

Astfel se poate demonstra ca existe multe (poate mult prea multe) cazuri in care oamenii devin mai dezamagiti, mai frustrati in momentul in care au multe prea multe optiuni disponibile.

Aici este si o prezentare facuta de profesorul american privind aceasta tema.

* Acest post a fost scris tocmai pentru ca am fost intrebata de ce nu imi place sa merg la cumparturi.

24 September 2010









19 September 2010

Un gol de aer

Cred ca golurile din suflet pe care le simt oamenii sunt de mai multe feluri. Al meu e un abis salbatic si intunecat si in fiecare zi inghite inca putin din mine si imi intuneca gandirea la fiecare pas. L-am creat singura din dorinta extazului si l-am transformat in agonie. Golul meu e parsiv si meschin. Si ma face sa cred, uneori, ca el nu exista decat in mintea mea, dar de fapt el exista acolo si ma pandeste la fiecare pas. Golul meu e creat de imposibilitatea unei fericiri. Acest gol e in forma lui bruta, primara, ca o rana deschisa atat de adanc din care nici sangele nu mai tasneste, dar care doare infernal.

14 September 2010

Objects in mirror are closer than they appear



Pe oglinzile laterale ale multor masini este inscripitionat un mesaj ce are rolul de a te antentiona si de a nu pierde din vedere faptul ca cea mai mica neatentie te poate costa: "Objects in mirror are closer than they appear".

Ma intreb de ce oamenii nu vin cu asemenea prospecte de utilizare, sau macar cu un mic mesaj de avertizare. Consider ca fiecare persoana are multe oglinzi pe care le utilizeaza in functie de persoanele cu care interactioneaza. Astfel se transpune in persoana in care vrea sa pozeze, se proiecteza in acea oglinda imaginara si apoi ti-o arata tie. In acest mod traim inconjurati de multe oglinzi, oamenii sunt de mult istorie, acum oglinzile sunt cele care fac jocurile.

E aproape trist cand te gandesti ca obiectul ce ar trebui sa reflecte in mod corect ceea ce se afla in fata lui a devenit obiectul jocurilor mincinoase, a copiei infidele, a transpunerii false.
Dar sunt si oglinzi care se sparg, iar chiar daca altele se creeaza instantaneu raman si cioburile, iar aici incepe distractia. Pentru ca si cioburile se reflecta la randul lor in oglinzile mari si viceversa si astfel se creaza prezenta ubicua a personalitatii false a celui ce le-a creat.

Oamenii ar trebui sa vina cu asemenea prospecte de utilizare.."Humans in mirror are faking more than they seem to".


12 September 2010

is that all there is

Intr-o zi de duminica ca si aceasta cand ar trebui sa ma bucur poate de ultimele raze calde ale soarelui eu ma gandesc ca imi este frica de mine.
Poate suna pretentios sa afirmi ca "iti e frica de tine", dar tocmai acesta e sentimentul care ma incearca acum. Radacinile acestui sentiment cred ca se aflau de mult in subconstientul meu, dar dupa ultimele 48 de ore parca au iesit la suprafata mai mult decat trebuia.

Ieri dupaamiaza analizam o discutie pe care o avusem cu cateva ore in urma si ma gandeam ce fel de fiinta ciudata pot fi. Nu pot sa ma inteleg cum uneori ma plicitsesc atat de repede de lucruri, oameni, situatii; cum atunci cand nu exista ceva care sa ma oblige sa ma reinventez imi pierd interesul instant fara sa imi amintesc nici macar pentru o clipa ce mult imi placea la inceput. In momentul in care in mintea mea se sadeste ideea plictiselii parca tot ce e in jurul meu devine perisabil si nimic nu ar putea sa ma intoarca la momentul initial. Cred ca e un fel de malformatie, un fel de anomalie ce ma face sa imi doresc mai mult si mai mult sa descoper ceva nou, sa nu ma afund in rutina, sa simt o evolutie chiar si in cel mai mic lucru pe care il fac. Si e greu sa traiesc asa cu mine.

In schimb, simultan acestor trairi mai am o problema. Paradoxal am (destul de) multe fixatii. Au trecut ani intregi de ma fascineaza acelasi film, acceasi melodie, acelasi parfum. Seara de seara, ca sa adorm derulez filmul, de fiecare data cand aud primele note din acea piesa simt acceasi emotie, intotdeuna voi comanda acea cafea, voi alege acceasi ciocolata, imi doresc sa ma mut in acel oras si lista continua. Sunt zile, uneori saptamani cand nu ma pot desparti de un anumit tabiet, iar in mod normal alti oameni s-ar plistisi foarte repede.

Analizand aceste doua situatii limita nu pot sa nu ma intreb daca "is that all there is"..asa sunt eu construita? Oare sunt facuta sa pendulez continuu intre schimbare si stabilitate, sa caut perfectiunea in detalii, iar apoi sa incerc sa modific acesta utopie?

O nota de subsol

Si ca sa vezi cat de interesanta e natura umana..dintr-o data chiar TU ai trecut de la a fi un titlu principal la o simpla nota de subsol* - o explicatie de multe ori inutila. Si cand ti s-a spus ca asa va fi, ai zambit ironic si ai sorbit din ceasca rosie de cafea, iar imaginatia ta o luase deja razna.

Si ma mai gandesc la ce inseamna sa fii atat de aproape si totusi atat de departe de mine. Dintr-o data s-au daramat acele punti ce pareau intangibile. In urma lor au ramas doar 3 puncte izolate. Stiu ce mi-ai spune acum..sa nu uit ca trei puncte formeaza un plan, dar nu am cum sa uit acesta axioma..la fel cum nu uit ca "scopul scuza mijloacele". Acest din urma adevar este si el o axioma a lumii in care traim. Cu toate astea, ciudat este ca nimeni nu il accepta vadit ci il imbraca in cele mai fine matasuri de cuvinte sau tertipuri pentru ca "it's like a secret society: everybody does it; it's just that nobody talks about it."

Acestea fiind spuse o sa adorm cu un zambet pe buze deruland iarasi si iarasi filmul meu preferat.


______________
* If you look close enough, you'll find everyone has a weak spot where it can break..sooner or later.

07 September 2010

Niciun hybris nu ramane nepedepsit..

Uneori am sentimentul ca nu exista acea ciclicitatea a lucrurilor despre care toata lumea vorbeste parafrazand diferite proverbe ("cine rade la urma, rade mai bine"; "cei din urma vor fi cei dintai"; "roata vietii se invarte").


Se intampla sa renunti sa astepti ca acea roata sa se invarta si in sensul tau, iar in urma acestei hotarari exista doar doua posibilitati: sa te resemnezi cu ideea aceasta sau sa devi un om frustrat.


De partea cealalta a situatiei sunt exact oamenii pe care imi place sa ii analizez cel mai mult. Sunt oamenii care uita ca roata e rotunda si care isi cladesc bucata cu bucata o imagine de om indistructibil, caruia nimic nu i se poate opune, o entitatea suprema. E omul care se crede irezistibil si de neoprit in ceea ce isi propune, omul care nu concepe ca cei ce il inconjoara sa nu fie obedienti. Se poate afirma ca acest tip de om detine o arma ce putini o pot controla sau o pot valorifica: persusiunea. Bineinteles ca piedestalul acesta pe care au ajuns ei sa troneze se datoreaza unui nivel de self-esteem foarte ridicat, iar acestui nivel ridicat cred ca i-au fost prolifice in primul rand circumstantele.


Astfel, pana la a se comite hybrisul, pacatul superm, este doar un pas infim. Dar hybrisul nu vine niciodata singur. Vine doar cu acea palma ce il va trezi pe omul atotputernic la realitate. Dar partea cea mai trista este ca raman urme, urme adanci.


28 August 2010

Intr-un colt prafuit..

Timpul pierdut se intoarce intotdeuna impotriva celor ce nu vor sa il accepte.

Ti-amintesti acel moment cand ai pus-o sa isi priveasca zambetul din ochi in oglinda si sa isi imagineze ca esti tu de partea cealalta a visului?

Oglinda se tremura la fiecare miscare a ei si ii spuneai sa isi imagineze pentru ca puterea gandului poate sa faca distantele sa dispara, problemele sa isi gasesca solutia, visele sa renasca. Si totul parea atat de real pentru ca era invaluit in misterul acelui parfum ametitor. De fapt atunci chiar era real, pentru ca ideea era atat de vie in acel subconstient prea putin imblanzit. Si cu toate ca stiai ca perdeaua mirajului e atat de fina incat va deveni la un moment dat insesizabila ai lasat-o sa plonjeze in abis si ea credea ca de fapt e libertate; in schimb s-a ales cu incatusarea propriilor ei idei, vise si trairi.

Cand ii citeai din cartea ta preferata acele pasaje subliniate fin cu creionul o faceai sa creada ca in alta viata chiar ea le-ar fi transpus pe o foaie pierduta cu cerneala invizibila.

Si cu fiecare moment care trecea acea cheie magica a ei, pe care unii incearca sa o gaseasca o viata intreaga, se topea sub febra acelor ganduri amestecate cu vise incerte. Iar cand a fost deja prea tarziu cheia nu mai era de gasit. Si din nefericire stiai ca s-ar putea sa treaca o viata, sa moara o lume, iar cel care sa poata sa refaca cheia nu va aparea. Si de aceasta data puterea imaginatiei nu era nici pe departe de ajuns, chiar tu ai afirmat acest lucru.

Iar acum, eu imi permit sa afirm, ca esti doar un vanzator de vise, intr-un colt prafuit al mintii..


..intr-o zi, intr-o luna de iarna, acum cativa ani


15 August 2010

Raport de weekend

Si a trecut acest weekend mai mult decat extraordinar..nu a fost nimic planuit ci doar asa s-a intamplat, iar in urma lui ramane oboseala..dar a meritat 100%. Sa o luam punctual:

Joi - 12 august

ora: 15.00 - apare Julie cu un bronz excelent asezont cu amintirea scarilor ce au fugit de sub ea :))

ora: 20.30 - White Mocha @Starbucks - one coffee like no one

ora: 22.30 - una dintre terasele mele preferate The Embassy cu acceasi Julie, Andrei si cu dragul meu sarbatorit de maine, care este foarte sensibil in ultima vreme si trebuie sa fiu foarte atenta la cuvintele pe care i le adresez - Dani, dar pe care il iubesc la fel de mult (doar viceversa nu e valabila)

ora: 24.00 - Sex and the City 2 - the movie - eh..eu am vazut doar 10 minute..restul am visat :))

ora: 2.00 (doi) - apare Alina..repede repede sa o culegem si pe Alina

ora: 4.00 - somnnnnnnn...somnnnnnn



Vineri - 13 august

ora: 11.00 - lunch coffee break @Memento - fiica risipitoare s-a intors acasa si am facut o mica sueta impreuna cu Andra sa aflam cat de mare e dorul cand esti la Paris :))

ora: 24.00 - pregatire pentru club - "sa-mi iau rochita? nuu..imi iau blugi...nuuuuuu..iti iei rochita..hmm..da? DA DA DA :))". am ajuns pentru prima oara in viata mea la Turabo Society Club - locatia e draguta pacat ca nu e foarte populata

ora: 2.00 (doi) - incepe concertul Anyei care nu are nici o emotie si e foarte happy. Dupa 40 de minute pe care nu le-am simtit cand au trecut mi-am dat seama ca traim intr-o Beautiful World si ca ce imi place foarte mult pe lumea asta e sa am Your voice in my head. Se pare ca vocea Anyei reuseste sa faca timpul sa zboare.



Evident ca am facut o gramada de poze, iar optiunea "post to facebook" a fost cea mai intens utilizata :))
Julia ne paraseste (evident). Alina se uita la Jeux d'enfants. Eu adorm instant. Alina nu poate sa adoarma - e prea impresionata.


Sambata - 14 august

ora 16.00 - promenada prin Cotroceni Mall cu Julie, Alina, Anya si Tibi. "Stanca" din mall le-a ridicat putin sparncenele fetelor mele ;)

ora 18.00 - Parcul Herastrau. O vara torida. Cu toate ca Tibi nu are incredere in intuitia si orientarea in spatiu a femeilor EU am gasit restaurantul. :) Intre timp Anya se hotaraste ca isi va da copii la tenis. Julie se simte atacata..dar e doar o impresie.

ora 20.00 - O locatie ce m-a impresionat, mi-ar fi placut doar sa fie mai ingrijita - Arenele Romane - Promos of Delight Music Festival. In echipa completa am venit sa ii vedem si sa ne sustinem favoritii - Paradigma ( care au ajuns in finala - continuarea o vedem astazi). Julie a devenit oficial "miss chewing gum" si m-a innebunit :))

p.s. - Paradigma - Follow me are niste versuri dementiale



ora 1.00 - Iarasi la The Embassy..hm..caffe latte...yammmyyy..

ora 2.00 (doi) - Julie s-a linistit, are guma, dar ne paraseste (iarasi!!!). Hai sa dormim..sau..
eu: - mergem in club!
alina: - aaahh...da-mi cinci minute!

wow...nu ma asteptam!! dar e perfect...Fratelli here we come!!!

ora: 3.00 - Fratelli e in forma maxima si imi da si o mai mare pofta de viata..ah..si cred ca m-am si indragostit :) Si inca ceva cu dedicatie..what goes around comes back around ;)

ora 4.00 - Sa mergem acasa? Sa nu mergem acasa? hai sa vezi Casa Poporului...
Calea Victoriei a devenit instant un circuit nu chiar de formula 1, dar aproape :) noi doua si trei motoare Suzuki. FUN FUN FUN!! pentru prima oara pe motor, lumea se vede altfel la 140km/h..nu-i asa? eu evident nu puteam sa nu plec si fara un mic suvenir, Alina a fost cuminte si nu a primit nimic :))

ora 7.00 - somn...somn....somn..

Duminica - 15 august

12.00 -trezit. recuperat Iulia. acasa. papa. facebook :))

16.00 - am ramas singura. Anya si Tibi mi le-au furat pe fete. S-au intors la Sibiu.
Acum astept ora 20.00 - Finala Proms of Delight Music festival.



Dupa un astfel de weekend vara aceasta ar putea intra in cartea amintirilor!..ah..am uitat my love se intoarce pe meleaguri autohtone in seara asta..i love her so much..dar se pare ca ea nu ma mai vrea :))

..si toate proof-urile acestui weekend se gasesc pe facebook ;)

21 July 2010

O viata de circar


Se teme cel mai tare de repercursiunile trecutului asupra viitorului ce galopeaza spre el. S-a hotarat sa devina imun atentiei pe care i-o acorda lumea din jur. Gandindu-se mai in detaliu hotararea lui pare sa fie in totala contradictie cu guideline-urile vietii lui de pana acum.

Ii placea sa fie in lumina reflectoarelor, sa acapareze atentia celor din jur prin orice mijloc posibil, vroia sa fie popular fara sa ia in calcul nici un fel de pret pe care trebuie sa il plateasca. Iar acest lucru se intampla intrucat credea ca nimic nu e imposibil. Astfel in lupta pentru prima vioara a orchestrei nu a observat ca, incet incet si-a transformat viata intr-un spectacol de circ. De la acrobatii pana la piese de teatru, comedii, drame foarte tragice totul facea parte din viata lui cotidiana. Ritmul acesta alert s-a pliat foarte bine pe caracterul lui pentru ca, schimbarile de orice gen, erau specialitatea lui.

Putea sa fie azi extaziat de lucrurile din jur, iar a doua zi deprimat ca soarele parca nu straluceste asa cum i-ar placea lui, ca apa nu e apa, ca aerul nu e aer. Indiferent de situatile in care era implicat trebuia sa fie in centrul atentiei si sa creada ca universul tot se invarteste in jurul lui. Ieri era suferind, plangea, credea ca nimic din ce il inconjuara nu e real, iar a doua zi era un alt om ce aducea ofrande hedonismului. Uneori, cand cei din jurul lui priveau pentru o secunda situatia cu ochi obiectivi puteau sa observe sacrilegiile la care asistau involuntar, doar pentru ca erau prietnii lui. Cum poate un om sa tavaleasca cu atata dezinvoltura prin tarana profana aceleasi valori ce, cu foarte puin timp inainte, le urca pe cele mai semete piedestaluri??

Sa fie oare doar o piesa proasta de teatru, sa fie piesa in care unicul actor e avid de privirile si discutiile publicului, indiferent daca sunt sau nu cu consideratie, sa fie oare o piesa bolnava si perversa, sau doar un actor prost, fara viata adevarata, un simplu circar ce nu stie ca de data asta va castiga "Zmeura de Aur"? (..ca de fiecare data de altfel..).

11 July 2010

Nu incerca sa schimbi oameni


Din acel moment si-a propus sa nu se mai gandesca inapoi, sperand ca buretele timpului ii va sterge una cate una amintirile. Cu riscul ca acest reset ar insemna sa renunte si la amintirile ce ii fac chiar si ochii sa zambeasca, vroia sa se intample asa. Dar cum poate sa existe un om fara amintiri? Amintirile sunt de fapt oglinda vietii si isi lasa o amprenta indistructibila asupra oricarei persoane. Gandindu-se la acest lucru, involuntar cauta cu privirea cicatricea de pe picior - da, cicatricea e amintirea lui, e semnul lui, cum ar putea sa traiasca fara aceste lururi ce il fac sa se simta atat de special.


S-a asezat pe o banca. Erau si alte banci libere pe alee, dar a ales-o pe cea mai putin intreaga. II lipsea un maner si era si putin ruginita. Langa el era o femeie, o femeie tanara. Chiar daca plangea, era foarte frumoasa. Acel gen de frumusete ce vine din interior si emana o stare aparte. Fata ii era rosie asemeni unui mac, dar ochii erau atat de limpezi, poate din cauza lacrimilor. Cel mai mult l-a impresionat nepasarea ei, faptul ca nici nu l-a sesizat cand s-a asezat pe banca. Pe mana avea o bratara de plastic, de fapt de guma. Mesajul era important..bratara avea inscriptia "too late".


Sa fie intotdeuna prea tarziu? Si-a dat seama ca toata viata a invatat multe lucruri cand deja era "prea tarziu". Era prea tarziu sa isi ceara iertare, prea tarziu sa zambeasca, sa vorbesca, sa spuna ce crede, sa faca ce simte..prea tarziu sa schimbe lucrurile, prea tarziu sa schimbe oamenii. Instant si-a aminitit de o adnotare pe care o facuse pe marginea unui document oficial in timpul unei sedinte mult prea plictistoare pentru o zi de luni: "nu o sa mai incerc niciodata sa schimb oamenii ce nu nu rezoneaza la aceleasi valori ca si mine. imi pierd timpul."


Intotdeuna a privit acest lucru ca pe o provocare. Dorinta de a schimba oamenii era uneroi mai mare decat propria lui constiinta. Si credea ca aceasta ar fi cu adevarat o implinire. Ar fi fost reusita lui suprema in viata. A intalnit cateva persoane pe care a putut sa isi exerseze si perfectioneze veleitatile de profesor. Lutul din care erau claditi acei oameni era atat de moale si de maleabil, sau cel putin asa a crezut initial. Dar, spre dezamagirea lui, produsul finit a iesit de fiecare data diform, chiar dizgratios daca il priveai de aproape. Si era dezamagit pentru ca se spune ca opera e oglinda artistului. Cu toate ca rezulatul era aproape acelasi in toate cazurile parca nu vroia sa renunte. Se mintea spunandu-si ca de data asta va reusi sa sparga mitul modelarii oamenilor si ca tot ce a fost inainte nu conteaza pentru ca atunci nu-si alesese corect ustensilele.


Acum, mai mult ca niciodata s-a simtit strain - strain fata de toate amintirile lui. Trecutul fiindu-i strain, viitorul i se parea primejdios.



29 June 2010

Uneori, sufletul e tradator de ratiune..


A venit vremea sa plece. Si a plecat.

Dupa primii pasi a avut o tresarire si a schitat un zambet trist, plin parca de mila pentru cei ce raman sa se lupte cu furtuna pe care o lasa in urma. A mai facut cativa pasi si simtea cum nu isi mai poate controla corpul. O parte din el isi dorea sa o ia la fuga spre necunoscutul ce i se deschide in fata, iar cealalata jumatate isi dorea sa ramana acolo, ca timpul sa fie cel care se scurge peste el. Dar si-a amintit ceva. Si-a amintit cateva randuri din epilogul unei carti pe care a citit-o cu multa vreme in urma. Nici macar titlu cartii nu si-l mai amintea, dar isi amintea perfect acele randuri ce zaceau pe pagina ingalbenita de vreme, scrise cu litere marunte. Acele cuvinte i-au bantuit nopti la rand gandurile si nu i-au dat pace nici in momentele de maxima siguranta in fortele si deciziile proprii. Epilogul cartii incepea cu acesta propozitie: "Uneori, sufletul e tradator de ratiune". Initial a crezut ca e inca o "maxima" stupida, dar revenind asupra acestor cuvinte si cantarind sensul a realizat greutatea lor, greutate ce l-a urmarit ani la randul, iar de fiecare data povara acestor cuvinte ingramadite pe o foaie era tot mai mare. Il frustra faptul ca e de acord, ca stie, ca traieste si simte aceasta tradare. Si in final o accepta cu capul plecat in fata asa zisei sorti. S-a mintit de atatea ori aducand ca si argument in discutii, soarta, dar o sa facea cu foarte mare nonsalanta, tocmai ca se se apere si sa nu lase loc de interpretari.
Mecanismele acestea de auto-aparare ale oamneilor pot fi foarte ciudate si complexe. Astfel a reusit sa merga mai departe.Sa fie insasi soarta cea care l-a ajutat de data aceasta sa nu arunce nici macar o privire in urma?
Acum era mandru. Era fericit si se simtea implinit pentru ca, credea ca de data asta ratiunea nu a mai fost tradata.

Zambetul lui s-a preschimbat complet, acum era un zambet de complicitate, un zambet de om implinit. Se simtea ca si un copil, un copil de scoala generala, caruia, in sfarsit invatatoarea nu mai trebuie sa ii sustina manuta sa faca pe foaia dictando bastonase. Apoi a ras, un ras oarecum pervers, dezvaluindu-si masca ce o purta cel mai bine si care nu l-a tradat niciodata, inca. Si a mers mai departe..

Un alt gand i-a strafulgerat mintea. Oare exista posibiltatea sa traiasca si reversul medaliei, se intreaba. Vroia sa stie daca se poate ca si ratiunea sa fie tradatoare de suflet, dar ii era mult prea tema sa se autochestioneze. Stia deja raspunsul..
Dar mergea mai departe..

30 May 2010

Defy the Future

In weekend am vazut Prince of Persia, film ce tocmai a avut premiera vineri in Romania.

Banuiesc ca majoritatea celor ce au umplut salile cinematografelor la acest film au jucat mai intai jocul si erau nerabdatori sa vada si ecranizarea. Eu nu m-am jucat Prince of Persia, dar filmul m-a impresionat.

In afara de efectele speciale foarte reusite si din punctul meu de vedere mai spectaculoase decat cele din Avatar, mi-a placut foarte mult povestea si mesajele pe care filmul le-a transmis.

Tema principala a filmului a fost destinul (destinul lui Dastan ce ajunge dintr-un simplu copil al strazii, print al Persiei; destinul regelui Sharaman, destinul Taminei; destinul pumnalului sacru).

Destinul este prezentat bivalent. Printesa Tamina crede in sacralitatea destinului si il urmeaza fara sa se abata de la reguli, nelasandu-se influentata de nimic. In schimb, Dastan crede in puterea omului de a influenta si de a scrie destine ("We write destiny, princess").

Coloana sonora a fost foarte frumoasa, s-a pliat perfect pe povestea si actiunea filmului si a reusit sa creeze atat atmosfera timpului respectiv si sa sublinieze momenetele cheie ale filmului.




Finalul fimului este usor intrigant. Printesa spunea ca spargerea clepsidrei timpului si revarsarea nisipului sacru va mania zeii, iar lumea se va termina. In schimb, dupa distrugerea clepsidrei, timpul s-a intors la punctul atacului asupa Alamutului si istoria a fost schimbata. Asta demonstreaza ca povestea nu s-a sfarsit si ca va exista o continuare a povestii.

Iar acum am o singura intrebare in minte: "It's the destiny ours to see or to change?"

25 May 2010

Everything is never quite enough




// oricat de mult te-ai stradui exista cateva lucruri pe care nu ai cum sa le refaci sau sa le repari, iar umbra lor va fii acolo intotdeuna. si exista oameni pentru care nimic nu e de ajuns, oameni ce nu stiu sa aprecieze ce au..dar cum ramane cu reversul medaliei oare?

01 May 2010

I'm living a life inside a broken life

Ah..lumea e atat de mica. De fiecare data cand intorci capul poti sa descoperi ceva ce deja stiai. Si cu cat trece timpul descoperi ca cercul devine tot mai stramt.

Am apreciat intotdeuna inteligenta nativa dar si inteligenta dobandita. In ultima vreme am descoperit cat de importanta este inteligenta emotionala.

Ma simt tradata de lumea in care ma invart si de oamenii inteligenti din jurul meu. Am investit timp, dar in mod special emotii si sentimente. In incercarea de a "cuceri" absolutul am oferit tot ce era mai bun, am incercat sa aduc o nota de noutate, am incercat sa fur cat mai multe zambete, am fost permisiva, am fost rabdatoare, am incercat sa rezolv chiar si cele mai "interesante" probleme..iar in final am realizat ca timpul a trecut dar in defavoarea mea.


Ideea e ca sensul unic nu ma mai multumeste.

27 April 2010

O bucata de creta colorata

Nu-mi lasa lacrimile sa cada. Prinde-le si pastreaza-le pentru ca pamantul arid le va absorbi imediat ce vor cadea. Pastreaza-le pana cand voi avea nevoie de ele iarasi. Si punele in cutiuta aurie de pe marginea raftului din mintea ta. Doar acolo vor fi in siguranta.

Doar cand sufletul iti va fi gol si mintea pustie doar atunci vei putea judeca limpede si vei putea intelege. Doar atunci va inflori gradina de la capatul timpului.

Asteapta pana cand gheata groasa va crapa. Si inregistreaza sunetele provocate de acel dezghet. O sa ai initial senzatia ca e o vioara dezacordata, dar dupa un timp vei stii ca de fapt sunt cele mai frumoase armonii.

Am ales creta colorata din cutie. Asfaltul cred ca va fi asemeni unei placi fotografice impresionate de lumina.

13 April 2010

Oh, the Places You'll Go! by Dr. Seuss

Do you dare to stay out? Do you dare to go in?
How much can you lose? How much can you win?

And IF you go in, should you turn left or right...
or right-and-three-quarters? Or, maybe, not quite?
Or go around back and sneak in from behind?
Simple it's not, I'm afraid you will find,
for a mind-maker-upper to make up his mind.

You can get so confused
that you'll start in to race
down long wiggled roads at a break-necking pace
and grind on for miles cross weirdish wild space,
headed, I fear, toward a most useless place.
The Waiting Place...

...for people just waiting.
Waiting for a train to go
or a bus to come, or a plane to go
or the mail to come, or the rain to go
or the phone to ring, or the snow to snow
or the waiting around for a Yes or No
or waiting for their hair to grow.
Everyone is just waiting.

Waiting for the fish to bite
or waiting for the wind to fly a kite
or waiting around for Friday night
or waiting, perhaps, for their Uncle Jake
or a pot to boil, or a Better Break
or a string of pearls, or a pair of pants
or a wig with curls, or Another Chance.
Everyone is just waiting.


---

Oh, the places you'll go! There is fun to be done!
There are points to be scored. There are games to be won.
And the magical things you can do with that ball
will make you the winning-est winner of all.
Fame! You'll be as famous as famous can be,
with the whole wide world watching you win on TV.

Except when they don't
Because, sometimes they won't.

I'm afraid that some times
you'll play lonely games too.
Games you can't win
'cause you'll play against you.

All Alone!
Whether you like it or not,
Alone will be something
you'll be quite a lot.

24 March 2010

De ce sa nu pui intrebari..

Pe strada pe care merg in fiecare zi se intampla sa vad lumina aprinsa la acea fereastra de multe ori. Semnalizez, ridic privirea, zambesc si schimb cd-ul. De la o vreme rutina aceasta imi provoaca o stare de bine si de liniste, fara sa imi dau seama exact de ce. Se spune ca daca urmezi in fiecare zi acelasi traseu, fara abatere, dezvoltarea creativitatii si a imaginatiei se face mai incet. Pentru mine, rutina aceluiasi drum ma dezleaga de aparenta plictiseala pentru ca imi ofera o siguranta. Impreuna cu aparitia automatismelor nu mai trebuie sa ma concentrez atat de mult asupra drumului ci imi permite sa ma gandesc mai mult poate la scopul lui. Imi permit in momenetele respective sa imi imaginez lucrurile care imi plac, sa observ acelasi detalii dar de fiecare data sa le redescopar in alta lumina. Tot in acest timp imi permit sa pun intrebari, sa imi pun intrebari mie, sa raspund propiilor mele sondaje, sa ma autoeduc, alteori chiar sa ma recastig.

Altfel nu pun intrebari. Nu chestionez oameni sau situatii pentru ca nu simt nevoia. Acesta doavada de "naivitate" a mea e ca si o provocare. Prefer sa descopar singura si apoi sa ma bucur ca de un trofeu. Uneori a lua lucrurile asa cum sunt poate sa fie o metoda de eliberare foarte buna.
Intotdeuna intrebarile vor fi considerate mijloace de punere in dificultate, dovezi ale neincrederii sau ale nesigurantei, dovezi de curiozitate excesiva, sau, de ce nu, dovezi ale prostiei.
De ce sa pui intrebari cand stii ca raspunsurile pe care le vei primi nu te vor multumi niciodata? Si de ce sa pui intrebari cand stii ca raspunsurile vor fi doar cuvinte goale?

22 March 2010

22 Martie

There's No Place I'd Rather Be Than Right Here:

Bario Latino - Paris



And Here:

Barlotti - Paris

03 March 2010

Vreau sa stiu..

-

..cat de tarziu e prea tarziu?

24 February 2010

Up in the air

The story of a man ready to make a connection.

- de ce mi-a placut si ce am inteles eu -

Personajul principal intruchipat de George Clooney isi iubeste viata, isi iubeste job-ul si pare un om foarte fericit ce traieste in cercul lui cu reguli clar stabilite. Personajul debordeaza de incredere in sine. Toata viata lui, foarte strict planificata de la prima pana la ultima actiune, pare infailibila.

Constrans de propiile principii nu accepta inovatia si nici schimbarile.

In final isi da seama ca e de fapt om, cu aceleasi trairi, acelasi sentimente, aceleasi ganduri si aceleasi dorinte ca si cei de care e inconjurat. Din pacate soarta ii demonstreaza ca toti anii petrecuti in propria lui lume nu l-au ajutat prea mult, iar acum cand e "ready to make a connection" realizeaza ca nu e "prepared to make a connection" pentru ca viata reala de pe pamant e diferita decat cea din aer.

Mi-a placut pentru ca am regasit in el pisele de puzzle care imi lipseau in jocul meu. Mi-a ridicat multe semne de intrebare.
Nu e de ajuns in viata asta sa iti doresti ceva si sa crezi ca vei avea totul pe o tava de aur doar pentru ca asa ti-ai imaginat tu. Nu e de ajuns sa iti doresti, trebuie sa iti doresti indeajuns. Asta poate misca muntii, pentru ca dorindu-ti indeajuns ceva vei face tot ce trebuie ca sa obtii acel ceva.

21 February 2010

Un cerc, un triunghi

Daca ar fi sa aleg intre un cerc si un triunghi, primul instinct ar fi sa aleg cercul.

Un cerc, din punct de vedere semiotic, poate sa desemneze echilibrul, perfectinea, comuniunea perfecta. De-a lungul timpului cercul a intruchipat perfectiunea in toate aspectele ei.

Persifland aceasta teorie imi dau seama ca nu as mai alege cercul - pentru ca e o forma de constrangere, de limitare. Acelasi spatiu inchis nu iti ofera nimic, nici o deschidere, nici o noutate. E doar forma eternei reintoarceri, aceleasi greseli, acelasi stil. Aceasta repetitie sterila nu poate sa iti dea nici o satisfactie, nu poate sa te ajute sa evoluezi. Efemeritatea acestei lumi se regaseste intr-un cerc.
("traind in cercul vostru stramt, norocul va petrece")

O sa aleg triunghiul.

Astazi

... ma gandesc cum sa fac sa ies din "cercul vostru stramt"

17 February 2010

Quick answer

... would you rather ride on a train,dance in the rain, or feel no pain?

08 February 2010

we are what we do, not what we say

Azi am recitit niste "fragmente" din viata cuiva..si pur si simplu tot ce mi-a venit in mine a fost aceasta fraza de care de multe ori uit: we are what we do, not what we say.

Mi-ar placea ca acesta fraza sa fie la un moment dat considerata un truism..cred cu tarie ca merita acest statut.

Cuvintele nu sunt versatile, doar parerile oamenilor despre cuvinte sunt..

Sa fii un maestru al cuvintelor nu e usor, dar cand reusesti nici macar repercursiunile unui eventual hybris nu te sperie. Ah..dar cat de fragila e gheata pe care aluneci? Infinitul ti se pare aproape cand poti sa uzitezi o arma atat de la indemana la capacitatile ei maxime.
Uneori imi place sa vad cum acesti zei ai vorbelor si ideilor frumos impachetate in cuvinte atent alese se transforma in oameni normali cand sunt pusi in situatia de a aduce cu ei concretul..

..s-a terminat praful magic de stele?

01 February 2010

Ce inseamna acasa?

Pentru prima oara am simtit un abis intre noi, un abis adanc si rece.
Iar cand am plecat s-a luminat ca si cand se bucura ca plec. M-a durut, pentru ca l-am iubit si il iubesc in continuare, pentru ca il admir si il laud, pentru ca e parte din mine.
In acest weekend Sibiul m-a dezamagit, a fost prea sobru si parca se ascundea de mine, nu am mai regasit bucuria din fiecare detaliu, muzica pe care doar eu o auzeam cand ma plimbam pe strada s-a transformat acum intr-o tacere ametitoare si obositoare. Si oamenii, oamenii parca sunt altfel, dar isi pastreaza tabieturile, se plafoneaza, uita sa se bucure.
Mi-a fost dor de strazi, de portile caselor, de felinare, de ziduri, de colturile scarilor, de lumini doar ca acum nu le-am mai simtit asa de aproape de mine, ci din contra, am avut impresia ca poarta o masca..toti au purtat o masca.

De abia am asteptat sa ajung acasa.

30 January 2010

Astazi

..you’re too late..and your weren’t worth the wait



..You’ll have to cry me out

27 January 2010

.

_

If you think you're free, there's no escape possible.

Umbre pe cer

Care e limita de sus? Cat de mult poti sa rezisti? Cat de mult sa incerci?
E prima oara cand mi-e ciuda pe dualitatea mea pe care alte ori o ridic in slavi. Mi-e ciuda ca dialogul dintre cele doua instante se transforma intr-un monolog surd.

De multe ori am spus ca nu vreau sa regret nimic din ce am facut pana acum. Dar regret timpul pe care l-am lasat sa se scurga ca si firicelele de nisip, l-am lasat in speranta ca se va transforma singur intr-un castel..si m-am inselat. Si nu e prima oara cand imi pare rau si incerc sa fiu lucida, dar de fiecare data s-a gasit cate o amintire, sa poate o bucatica de zambet, sau o stea sa ma aduca inapoi.
Asta ma doare cel mai tare..ca am lasat timpul sa curga fara sa il controlez, e vina mea ca nu m-am oprit. Mi-am dat seama, chiar daca prea tarziu, ca nici un compromis, nici un gest, nici o dorinta nu e de ajuns..Paris-ul va ramane, in mod ironic, departe, prea departe si prea gol.

Sper ca acum sa nu mai gasesc baterii pentru acest ceas.
Si vreau sa nu ma mai atinga nimic ce tine de registrul trecutului..poate doar sa imi provoace un zambet dulce-amar, la fel ca si un final cu dublu sens.


My Bitter Sweet Symphony - Empty Paris Streets