Pages

Subscribe:

Labels

31 August 2009

Despre dorintele oamenilor

Chiar daca pare trivial fiecare om traieste pentru a-si satisface dorintele. Fiecare gest, gand, actiune are scopul de a ne aduce mai aproape de indeplinirea acesteor dorinte.

Exista persoane ce se hranesc doar din dorintele altora. Nu au propriile lor teluri, dar in schimb le imprumuta celor din jur visurile si de multe ori chiar reusesc sa le vada cat se poate de reale.

Altii sunt cei ce isi doresc lucruri marete, visurile lor fiind incomensurabile cu propria lor putere, dar cu toate ca nu au sanse reale si le doresc si mai mult. Cred ca asta tine de challange-ul interior.

Unii sunt cei ce isi doresc lucruri marunte, rutina, din frica de a nu claca, din frica unui esec. Astfel devin plafonati, comuni, stersi.

Dar,o categorie speciala, sunt cei care indeplinesc dorintele altora. Si depun foarte mult efort pentru a aduce multumirea si zambetul celor din jur. Sunt oameni care traiesc pentru oameni. Foarte nobil. Dar in cazul trist al acestei situatii sunt cei care incerca si se straduiesc si ar face orice, ar renunta la tot pentru a-l multumi pe cel de langa el. Dar niciodata nu e de ajuns. Si lupta devine din ce in ce mai grea, dar cu cat avanseaza cu atat nu se poate debarasa. Omul dorintelor altora e cel ce are cel mai putin de castigat si totusi nu se opreste. Cred ca e forta aceea interioara ce te orbeste si nu te lasa sa renunti.




Imi vreau dorintele inapoi.

30 August 2009

Oamenii ce isi cer iertare

Dar iertarea, ce e iertarea? Iertarea e acea actiune ce iti permite sa mergi mai departe uitand ca ai cazut, ce te ajuta sa privesti cu alti ochi universul si tot ce se invarte in jurul tau, sa recreezi un liant intre tine si restul, e o pilula magica, inodora, incolora, insipida, dar care iti poate reda suflul vietii.

Dar iertarea adevarata poate sa fie ridicata la rangul de arta doar de catre anumiti oameni. Iertarea trebuie sa fie pura, fara resentimnete, fara amintiri. A ierta fara sa uiti este cea mai mare ipocrizie si naste doar regrete. A ierta fara sa uiti e ca si un joc secund, fals, ascuns in spatele unei perdele diafane, iar atunci cand si cel mai slab vant al neincrederii o va atinge, faldurile create vor descoperi abisul ce se ascunde in spatele acesteia. Iertarea e ancestrala, dar cu fiecare zi isi pierde valoarea, intr-o lume guvernata doar de scopuri meschine. O singura umbra poate crea cele mai adanci falii in cazul unei iertari fade.

Cei care isi cer iertare sunt de cele mai diferite tipologii si sunt condusi in aceasta actiune - “de a-si cere iertare” - de scopuri si asteptari foarte diverse. Unii isi cer iertare din complezenta, altii din automatism, altii pentru ca urmaresc un beneficiu, iar cei mai putin pentru ca sunt constienti ca la un moment dat au gresit. Exact la fel sunt si cei care iarta.

De multe ori, atat fetele celor iertati dar si a celor care iarta ascund dimensiuni paralele, iar universurile lor nu se intersecteaza nici macar intr-un punct pentru a reusi sa dea sau sa primeasca Iertare. Totul se scindeaza.

29 August 2009

Doctorii ce cantaresc suflete

Doctorii ce cantaresc suflete nu se afla la tot pasul.
Dar cand fac studii au foarte multe argumente obiective, dar si subiective pentru a le sutine teoria. Ei au concluzionat ca sufletul cantareste 21 de grame.

Considerand ca trupul uman e format 90% din apa, sufletul e si el apa sau face parte din cei 10% ramasi? Poate sa fie atat de pur si curat ca si apa, dar in acelasi timp ar parea o jignire pentru cele 21 de grame ce incap intr-o lingurita de argint sa fie considerat combinatia hidrogenului cu oxigenul. Elementele chimice sunt atat de pragmatice, brute, concrete pe langa complexitatea sufletului.

Dar cum se poate ca in acele putine grame diafane sa locuiasca atatea sentimente, trairi, impresii, senzatii? Si de ce atunci cand cineva ne raneste, sau ne arunca visul in ultimul colt, murdar de praful cotidian, sau cand se intampla ceva dureros, de ce ne doare totul? Sa fie atat de concentrata toata fiinta noastra in cele 21 de grame?
Dar oare ce culoare are? E rosu atunci cand esti fericit, bleu-marin atunci cand suferi, roz cand te indragostesti? Sau e o combinatie atat de speciala incat nu se poate descrie in spectrul culorilor pe care le cunoastem?


Si cum se poate ca cele 21 de grame sa poata “misca” un corp intreg..sa ii redea vitalitatea, dorinta, sau din contra, uneori, sa il doboare si sa il zdrobeasca ?

Toate intrebarile acestea vin din cauza ca am ajuns sa cantarim si sa etichetam totul; sa desfacem lucrurile in cat mai multe bucati, sa judecam fiecare particica separat. O facem involuntar, de multe ori, din dorinta de a detine controlul si de a nu-l pierde niciodata, astfel uitam sa privim lucrurile ca un intreg. Sunt multe lucruri pe lumea asta care luate separat nu par a fi importante, dar care impreuna formeaza viata..o viata atat de speciala..

26 August 2009

Sweet Memories




va mai amintiti?

25 August 2009

Me & Asti

m-am hotarat sa deschid azi sticla mea de sampanie. chiar daca initial am facut un concurs pt ea m-am razgandit..asa sunt eu, schimbatoare..poate pentru ca sunt gemeni.

intamplarile zilei de azi mi-au rascolit toate mintile si sufletul. dupa o zi de munca asidua pentru un proiect important m-am hotarat sa ma delectez la ikea, sa privesc culoriile vii, sa ma joc in faldurile draperiilor, sa imi mai cumpar o lumanare parfumata, sa admir bucatariile..dar planurile mele au fost schimbate brusc.

pana sa ajung la ikea lumea mi-a fost putin clatinata si nu am mai putut sa ma concentrez, iar drumul pana acolo mi s-a parut atat de "primejdios" pentru ca eu nu eram contentrata la masina si la trafic..

incep sa cred tot mai mult ca nimic pe lumea asta nu e intamplator. dar care sa fie totusi scopul?

cum spunea pritena mea "nici in filme nu e asa interesant"..asa pare sa fie, dar de ce tocmai eu sa fiu personajul principal? sunt atat de speciala? hm..

asa ca..am chef sa beau, iar sticla de Asti Martini deja implinise mai bine de 2 luni de cand a intrat in posesia mea..asa ca, tonight, Asti night! Good night!

22 August 2009

The past is done, i've been betrayed

Sophy nu intelege..

Ultimele zile mi-au oferit sansa de a-mi calcula momentele vietii. Aritmetica mea nu a fost aleasa dupa logica si dupa reguli ci dupa ratiunea sufletului. Subiectivismul e la el acasa.

Concluziile cele mai pregnante au fost ca trecutul e trecut si ca tot ce ar trebui sa ma preocupe e prezentul si respectiv viitorul, doar ca planurile sunt usor de facut. Am masurat, am analizat am schitat totul la cote exacte si am ajuns sa cred ca structura e buna, trebuie doar renovata.

Inca ma intreb cum se poate sa nimeresc in momentele cele mai proaste in viata cuiva, sau cum se poate sa ajung sa cad in propria mea plasa, sau cum se poate sa crezi ca iti place ceva cand de fapt urasti cu tot sufletul lucrul respectiv..e mai complicat decat as fii crezut.

Ma simt tradata de propria mea ratiune. M-a facut sa ma dezvalui mult prea usor.

In final am doar intrebari: "Who makes you feel the way that I make you feel
Who loves you and knows you the way I do ?" Who?

13 August 2009

Un pahar de sampanie




acesta e un concurs. nu are reguli presabilite. regulile le pot stabili jucatorii pe parcurs. castigatorul va fii cel cu cea mai intersanta regula..pe care v-a trebui sa o si respecte. iar premiul, premiul este...Martini Asti..

08 August 2009

"so good to be gone.."

8.08.09


Mai sunt cateva zile si incerc sa ma bucur de ele cat mai mult, sa merg in locurile in care ma simt cel mai bine, sa revad oameni dragi, sa traiesc cele mai frumoase clipe pentru ca atunci cand nu voi mai fii aici sa am un zambet in privire atunci cand ma gandesc inapoi..o sa imi fie dor, cu siguranta..

Cu toate astea de 2 zile doar o melodie imi bantuie mintea si imi da un feeling de libertate pe care nu l-am mai simtit.."Good to be gone"


07 August 2009

My Comment is Awaiting Moderation

in sfarsit am facut-o. m-am incapatanat sa nu apas butonul, dar nu am rezistat. pentru ca mai mult de cat cauza ma intereseaza efectul, reactia.
mi-e teama intr-un fel. daca am gresit? sau poate nu?
oricum adevarul nu are de ce sa faca rau si mai ales acum cand in curand voi fi mai departe.
ce m-a determinat sa apas acel nenorocit buton de send a fost ca eram suparata, suparata ca un copil ce nu primea destul atentie. am fost mofturoasa si incapatanata si m-am suparat. o sa imi treaca repede cred. am citit de o mie de ori in ideea ca mi se va lumina mintea si voi sterge totul, dar mintea nu a vrut. e prea lenesa azi sa se puna in fata sufletului.

si acum astept...

01 August 2009

Jocul cu margele de sticla

1.08.09


Sunt lucruri ce revin mereu si mereu in mintea mea si nu ma lasa sa traiesc asa cum mi-as dori. Pentru ca nu sunt terminate, iar lucrurile cu jumatati de masaura intotdeuna mi-au displacut si mi-au creat o stare de disconfort.

Acum, sufletul meu e transcendent si nu ma lasa sa accept realitatile ce ma inconjoara, iar din aceasta cauza incerc sa le creez acestor realitati oglinzi pentru a putea sa le percep prin prisma proiectiei. Din nefericire nici reflectiile nu ma multumesc , iar oglinzile mele se sparg in mii si mii de cioburi.

O parte din mine ma impinge sa sparg bariera rationalului, iar cealalta ma trage inapoi incercand sa imi accentueze partea cerebrala. Par a fii intr-o lupta continua eu cu mine, o lupa intre doua lumi convergente, dar in acelasi timp divergente. O lume e a spiritului iar cealalta e a materiei, o lume interioara si o lume exterioara.

Acum cand am un nou drum in fata, un drum pe care de mult mi l-am dorit, dar nu am avut destula vointa pentru al urma, sunt fericita. Pentru ca am incheiat ceva.
Acum in cealalta lume a revenit in prim plan singurul regret major, singura dorinta arzatoare neimplinita si simt ca nu o sa imi dea pace aceste ganduri pana nu se va finaliza ceva. Dar mi-e frica pentru ca simt ca dinou ma voi afunda intr-un joc pe care cred ca il controlez, dar la sfarsit imi dau seama ca el ma controleaza pe mine.
E un joc ce imi place atat de mult, dar in acelasi timp ma doare si ma raneste, e un joc ce ma aduce intr-o secunda de la nadir la zenit, e un joc al margelelor de sticla, sofisticat si fragil.

Old new

1.08.09


Scriam despre sanse si alegeri:
“The choices we make, not the chances we take determine or destiny”

Revin dar intre timp lucrurile sau mai schimbat.
Nu mai cred in sanse, sansele sunt iluzii create de circumstante, iar noi, le supraapreciem, le ridicam uneori si un piedestal unor circumstante atenuante sau nu, ce ne creaza falsa impresie de “sansa”.
Sansa de face ceva, sansa de a zice ceva, sansa de a avea ceva…de fapt, aceasta sansa nu e decat o intamplare. Iar in final chiar si sansa se reduce la o alegere, alegere ce ne va da mai departe rezultate.
Nu cred in sanse, nu vreau sanse, vreau alegeri, vreau variante. Sansa presupune prin definitie o amibiguitate a finalului. Se poate sa profiti de o asa zisa sansa, dar in final lucrurile sa ia o alta cale. In schimb, in cazul alegerilor termenii sunt presabiliti. E clar de la inceput unde pot duce drumurile.

Acum nu imi permit sa pierd, nu imi permit sa gresesc. Inceputul imi impune sa fac alegeri nu sa dezvolt sanse.