Pages

Subscribe:

Labels

26 March 2009

Paris

Paris me poursuit encore..

Nu ma pot gandi la altceva..doar la cat de mult mi-a placut. Nu as fi vrut sa se termine. Pentru prima oara mi-as fi dorit sa pot sa opresc timpul cu adevarat sau sa il fac se scurga cat mai incet..ca nisipul intr-o imensa clepsidra. M-am indragostit cu adevarat.. parfumul lui, luminile, vitalitatea, agitatia, puterea, imaginatia, neprevazutul toate sunt intr-un singur loc.. pAris

Am descoperit atat de multe, o alta identitate a lumii si a umanitatii. In fata mea o lume noua s-a deschis. Primele emotii s-au transformat intr-un val de senzatii nemaitraite,intensificate la maxim; fiecare minut ce trecea alaturi de el era unic, extraordinar, ireal. Nu puteam sa imi exprim fericirea. Mintea mi s-a blocat, ideile erau necugetate, doar gesturile reuseam sa mi le controlez.

Timpul s-a scurs, secundele zburau si incercam sa le prind, sa le pastrez cat mai mult, dar imi alunecau ireversibil printre degete. Incet, visul dulce s-a destramat, bucatica cu bucatica, viata reala reluandu-si cursul firesc, dar gandul e inca acolo, langa cele mai frumoase momente.
Si acum, ma simt dependenta de acest drog – propria minte imi scapa de sub control. Ratiunea pare ceva cu totul diferita atunci cand sufletul e deja marcat.

Vreau inapoi la acele momente, vreau altfelul de acolo, m-am saturat de altfelul de aici..

Simt un gol imens, ca un abis cand ma gandesc la tot..poate pentru ca mi-a placut prea mult, poate pentru ca am vrut sa dureze prea mult sau poate pentru ca viata ar trebui sa o traiesc altfel, pentru ca viata adevarata este doar privita prin ochii lui.




22 I 3 I 9

13 March 2009

Shape of my...heart..future..everything

M-am cam plictisit de povestea mea. Cred ca o sa renunt la ea deocamdata. Pana atunci personajele mele pot sa faca tot ce doresc.Nu ma mai intereseaza de soarta lor pentru moment.

In schimb, descopar noi personaje dintr-o alta "lume". Descopar viata privita din alte puncte de vedere, alte fatete, alte interpretari, alte situatii. Astfel mi se contureaza noi idei, noi oportunitati de a intelege lumea si toate mecanismele ciudate. Viitorul parca este mai aproape si trecutul parca se ingroapa. Dar oare e viitorul predestinat? Sau poate fi prevazut? Imi place sa cred ca da. La fel cum imi place sa fac liste imi place sa ma gandesc si intr-un fel sau altul sa imi planific viitorul. Imi da mai multa incredere in mine si ma face sa pot sa urmaresc anumite poteci. Cineva imi spunea ca "the future is predetermined by the characters of those who shape it". Cred ca asa si este. Cred ca e la fel ca si autosugestia. Daca crezi cu adevarat in ceva se va intampla. Viitorul e la fel, poti sa incerci sa il plasmuiesti dupa propriul fel de a fi, de a gandi, de a actiona. Trebuie doar sa iti doresti cu adevarat si cat de cat sa urmezi caile spre telul tau.

De multe ori ma gasesc in situatii nu foarte confortabile pentru mine si nici pentru altii. De multe ori nici nu am ce sa caut in asemenea situatii, dar uneori nu ma pot abtine pentru ca intotdeauna imi doresc sa simt gustul neprevazutului si poate in orice lucru sau fapt incerc sa caut substanta palpitanta. Viata mi se pare prea monotona ca sa o risipesc multumindu-ma cu ce am sau incercand sa ma adapez doar la ce mi se ofera.

In foarte multe cazuri traiesc in niste cercuri, sau alte forme geometrice (triungiuri, patrate) in care calitatile si caracteristicile punctelor cheie se rasfrang doar intr-un singur sens. Adica daca ordinea e A, B, C intotdeuna A are ceva cu B, B cu C si, C cu A si doar atat, intr-un singur sens. Dar ce ar trebui sa fac cand as vrea ca de fapt sa fie A cu B dar si B cu A?...hm...complicat, dar in acelasi timp interesant; altfel cred ca m-as plictisi.

In viitorul caruia incerc sa ii dau o forma o sa fiu mai temperata si o sa incerc sa caut situatiile in care atat A tinde spre B, dar si B tinde spre A (matematic e o prostie, dar faptic e ideal). Sa vedem ce imi iese..

Sophy

10 March 2009

Fabrica de Adevar - Cartoons




Actiunea povestii mele o sa inceapa dupa ce o sa termin cu personajele. De fapt nu mai sunt multe, iar pentru restul nu mai am chef. O sa apara ele pe parcurs.

Un vechi prieten de-al personajelor mele a reaparut in décor, dupa o pauza in care cred ca si-a reincarcat fortele. Pinocchio, dragul de el, e neobosit, intotdeuana gata sa te ajute sau sa te enerveze. Insistenta lui cred ca provine tocmai din lipsa atentiei pe care nu a primit-o niciodata. Nici acum nu il place lumea. Poate pentru ca pare 100% fals, superficial, usor de preconizat ce va zice sau ce va face. Incerca sa se bage pe sub piele fiecaruia prin mijloace nu tocmai placute. La inceput era foarte greu de digerat, dar spre final aceasta magnifica societate l-a absorbit. Evident una din placerile lui este sa exagereze, si o face cu atata arta si maiestrie. Toata lumea stie, dar nimeni nu spune. Toti tac, tac, caci tacerea e de aur. Si il lasa sa povesteasca tot ce isi doreste. Cateodata se mai gasesc nepotii lui Donald sa il asculte si chiar sa se intretina cu Pinocchio.


In timp ce Pinocchio povestea din aventurile lui, un alt aventurier Johnny Bravo isi admira parul in oglinda. Johnny e foarte increzator in fortele lui de cuceritor si pare atat de irezistibil. Adevarul e ca uneori chiar are de ce sa se simta asa. Si cand te gandesti cum sufera inca unele caprioare dupa el. Lui Johnny ii place sa para important sa aibe tot felul de activitati unele artistice, altele “de business”, dar pacat ca se plictiseste repede, revine la vechile obiceiuri.


Alba ca Zapada e pritena foarte buna atat cu Johnny Bravo cat si cu Pinnochio. Ii priveste ca pe doi dintre piticii ei. Restul pana la 7 sunt si ei toata ziua prin bucataria Albei ca zapada. Le place acolo. Ar si dormi in bucatarie, numai ca Alba ca Zapada isi mai pierde din rabdare si devine Negra ca Pamantul si ii ia la rost pe toti pe rand. Piticul Principal le mai ia apararea celorlati dar nu prea are sanse.


Incep sa ma plictisesc de povestea asta asa ca restul personajelor o sa apara pe parcurs..asa ca la messenger “x is now online”.


Toti pritenii mei imaginari locuiesc intr-o singura casa. De asta sunt atat de multe “subpovesti”, idei si intamplari.


Intr-una din zile toata lumea a fost invitata la bal. Toate personajele au fost prezente, doar nu puteau sa rateze evenimentul monden in care atatea priviri se intalnesc. Au fost si absente bineinteles. Printre invitati cativa si-au facut remarcata prezenta in mod vadit. Era un fel de decernare a premiilor. Eu am stabilit categoriile, am impartit locurile in sala, am luat notite, dar nu am avut chef sa impart premiile. Caprioara Bambi era cu lacrimi in ochi cand vedea ca Johnny, asa cum e el, a uitat deja de ea si s-a reintors la vechiul obicei. Dar nu a durat mult pana cand Bambi, sensibila, s-a lasat impresionata de paharele de vin baute de un alt invitat, sa zicem Droopy. Bambi, cum e ea naiva i-au incoltit cateva idei in capsorul ei cel mic, iar caprioara noastra, la urmator bal nu l-a slabit din priviri pe dragalasul Droopy.


Incep sa ma distrez tot mai mult. Cred ca povestea mea e prea complexa. Am atat de multe idei pentru personajele mele...

05 March 2009

Quote of the Day

Defeat is not the worst of failures.
Not to have tried is the true failure.


George Edward Woodberry

03 March 2009

Sunday (t)rain II

Nici macar “a Sunday rain” nu ma mai bucura. Chiar daca picurii ploii cad in acelasi timp cu razele soarelui, chiar daca apare curcubeul, norii raman gri pentru mine. Tot ce “aud” e “the sound of goodbye” si nu pot sa inteleg cum tacerea vorbeste atat de mult si ma face sa fiu nelinistita, ma obsedeaza. Cred ca tot ce-mi trebuie este un Sunday train cu care sa evadez, sa ma duca departe de tot ceea ce stiu acum; sa pot sa descoper alte lumi, alte locuri, sa pot sa imbratisez alte idei. Dar trenul asta se misca atat, atat de incet si e atat de greoi.



Toata lumea se identifica cu ideile acestui blog intr-un fel sau altul, fac corespondente si asocieri cu realitatea si persoanele vii. Fiecare are dreptul sa vada si sa creada tot ceea e doreste despre ce se afla in spatele formei. Fiecare traim in propria realitate, creata de noi insine pentru a ne proteja si fiecare vede altceva in spatele cuvintelor si personajelor mele. E placut sa auzi de la 10 oameni 10 interpretari diferite. Pe mine, acest lucru ma face sa ma simt implinita.



Divide et impera , este, algoritmic vorbind, un procedeu de a rezolva anumite probleme impartindu-le in subprobleme. Ancorat in realitate algoritmul te face sa pari fara scrupule in ochii celor vizati, din cauza amenintarii ce troneaza deasupra capului lor. In orice caz e nevoie de multa tarie de caracter si cel mai important de o dorinta extrema si de o sete a succesului.








Mai nou il apreciez pe Pluto. Tace si face. Modelul clasic de reusita. Cand trebuie, stie sa fie supus, in rest, incearca sa se impuna. Cand doreste ceva stie sa gaseasca forma perfecta de a imbraca rugamintea, dar cand e rugat ceva de multe ori refuza fara sa ii pese. “Si ii merge, dom’le..ii merge!”.
Mai sunt si nepotii lui Donald Duck (Huey, Dewey, Louey) sunt tot mai destepti pe zi ce trece. E atat de comic sa ii privesti. Vorbesc toti trei deodatata si rad la fiecare fraza. Sunt atat de “distractivi”.