Pages

Subscribe:

Labels

30 January 2009

Intrebari mute

Astazi. Ora 13.30. Semafor.

Pentru ca in ultimul timp ma framanta multe lucruri, de fiecare data cand am ocazia alunec usor spre ‘arienarism ’ (pe romameste cad pe ganduri). Astazi la fel, in asteptarea culorii salvatoare a semaforului mi-am pierdut privirea si ideile. Dar visarea mea a fost brusc intrerupta de un ciocanit incet in geam. Am tresarit, aproape ca m-am spriat. In stanga mea, o fetita cu ochii plansi, cu bucle si murdara pe fata imi cerea niste bani..clasicul text ‘imi dati va rog si mie..’ De fiecare data cand ma lovesc de asemenea cazuri incerc sa fiu puternica si sa nu ma las impresionata, dar in fata copiilor niciodata nu pot. Mi-e atat de mila de ei, de soarta lor.Azi, mai mult ca niciodata fetita asta parca m-a rascolit, si in continuare pana la Metro numai la ea m-am gandit. Ma intreb oare ei cum vad lumea, ce isi doresc, ce trairi au, ce vise au, cum isi petrec restul timpului (in afara de a ingheta in intersectii). Ochii ei plansi dovedeau ca e trista in universul ei, ca sufletul ii zambeste rar si parea ca e maturizata inainte de vreme.

Dar oare parintii ei ce fel de oameni sunt??? Cum poti sa iti lasi copilul in ploaie sa cerseasca ca sa ii iei tu banii?? Nu sunt oameni, nu se pot numi parinti. E trist ca nimeni nu face nimic, ca autoritatilor nu le pasa, e trist ca acesti copii nu sunt ajutati. Si ca aceasta fetita sunt atat de multi altii..Oare de ce nu se poate face mai mult? Oare de ce cazurile acestea raman mute?


26 January 2009

AutoDaFe - Act of faith

Am fost la teatru saptamana trecuta, la o premiera. Mi-era dor. Ininte mergeam mult mai des, sunt stagiuni intregi de la care nu am lipsit deloc.
Piesa se numeste Auto Da Fe.

Spectacolul se bazează pe piesele "AutoDaFe", "Păzeşte scara asta" şi "Vorbeşte-mi ca ploaia şi lasă-mă să te ascult", ale lui Tennessee Williams, primele două fiind prezentate în premieră absolută în România. Cele trei texte scurte au ca punct comun pulsiunea sexuală, fie exagerată, ca în "AutoDaFe", fie temperată, ca în "Păzeşte scara asta".

Aceasta sintagma ‘auto-da-fe’ provine din portugheza si insemana ‘act de credinta’. Totodata termenul era utilizat si in momentul anuntarii unei sentinte hotarate de vechea Inchizitie.

Cele trei piese, ce au un decor foarte reusit, se invart si in jurul ideii de curatennie, privita ca si eliberare spirituala.

Spectacolul dureaza o ora si jumatate si merita vazut, recomandat in mod special spectatorilor avizati, ce pot trece si in spatele textului actoricesc.

23 January 2009

Nu pot avea incredere in oamenii care nu beau cafea! What???

Acum ceva timp ma intalnesc cu un tip(..cum le zice astora...salesman) foarte bine imbracat si parfumat care incerca sa ma convinga ce vinuri bune are el si ce oferte remarcabile. Ma cheama intr-o cafenea sa imi prezinte oferta. La masa, comanda el doua cafele, fara sa imi arunce vreo privire. Imediat am “ripostat” si am spus, nu, eu vreau un ceai, nu beau cafea deloc.
Un minut nu zice nimic, si apoi isi face intrarea “Eu nu pot avea incredere in oamnii care nu beau cafea”. Am rams, asa cum ii place unui prieten sa zica, ‘interzisa’. Cum adica, mai nou increderea trece prin stomac?? Parca era altfel proverbul..



Intalnirea s-a terminat rapid, eu concentrandu-ma doar la cafea. Si mi-a ramas in minte lucrul asta.



Eu nu am incredere in multi oameni, dar inca nu am ajuns sa ii impart in ‘coffee’ si ‘no-coffee’, dar as putea sa le gasesc alte criterii, ca de exemplu ‘brown, sugar’ si ‘brown, no sugar’ – asta pentru ca nu ma pot satura de Cruel Intentions.

Chestia asta cu increderea e atat de relativa. Fiecare are alte standarde pentru acordarea acesteia, dar nu m-as fi asteptat ca standardele astea sa fie atat de ‘lumesti’..oare e asa usor de castigat increderea? Oare au ramas unii fara ‘inspiratie’ pentru standarde? ..interesant

22 January 2009

The devil is in the details

-asa imi place sa fiu-

Imi place sa fiu altfel decat ceilalti..ma enerveaza atitudinile comune, ideile comune, hainele comune, “fitzele” comune si tot ce mai poate fi comun in lumea asta. Nu pot sa suport copiile oricat de fidele ar fi..le asociez cu crearea unui univers paralel fals.

Imi palce sa fiu rea! Imi place sa intorc replici asa cum nu se asteapta interlocutorul meu, sau imi place sa vorbesc de altii chiar in prezenta lor fara sa isi dea seama..sau asa cum obisnuiesc aproape zilnic imi place sa presar in discutiile (foarte scurte) cu anumite persoane, cuvinte clare dar totusi echivoce..dar o fac pentru ca ma distreaza. Aceste detalii ma fac sa fiu mai vesela..Nu incerc sa imi caut scuze pentru ca nu am timp pentru “timp liber”. Asa imi place sa fiu.

Imi place sa ma ascund in spatele mastilor pentru a putea descoperi adevarata fata a celor care ma inconjoara, uneori o fac fara sa gandesc, ca un automatism..cred ca din prea multa precautie sau poate ca imi e frica de cei din jurul meu . Pare un paradox – eu ma ascud ca sa ii pot descoperii pe altii -..dar e interesant..imi place.



Imi place sa cred ca sunt mai puternica – si vai de cate ori cad de pe acest piedestal, dar autosugestia e foarte importanta..o sa continui sa gandesc asa.



Sunt multe detalii ce imi dau o anumita „putere interioara”, pentru ca le iubesc, pentru ca eu le-am creat, pentru ca eu le-am ridicat la rangul de „special” in viata mea:


- fontul pe care il folosesc cel mai des in corel
- al doilea cerc al bratarii ceasului meu
- biletelele „agatate” pe monitor
- maimutica din parbriz
- servetele Cars
- Tea House Theme by Gmail
- Newsletterul iqads
- Eticheta interioara roz a rochitei
- Felicitarea pe care o folosesc pe post de mousepad acasa
- Ideea de a nu mai purta cercei (mi se pare mai sexy, nu stiu de ce)

Si multe altele...

20 January 2009

Breakfast at Tiffany's

- viata intre 50 si 100 dolari-



Early on a fall morning, a lone taxicab deposits Holly Golightly at Tiffany's jewelry store on Fifth Avenue in New York City. Holly eats a breakfast roll and drinks coffee while admiring the window displays..


Breakfast at Tiffany’s
o sa ramana intotdeauna corespondent cu Audrey Hepburn (Audrey Hepburn este considerată şi în prezent un model de frumuseţe şi eleganţă, fiind de nenumărate ori considerată ca una din cele mai frumoase femei din toate timpurile. Imaginea ei este folosită în numeroase campanii publicitare. Stilul îmbrăcăminţii ei continuă să fie popular în rândul femeilor şi în ziua de azi. Rochia neagră Givenchy din filmul Breakfast at Tiffany's a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, cel mai mare preţ pentru o rochie dintr-un film.)

Intreaga actiune a filmului se invarte in jurul ei, Holly Golightly ce locuieste in “Manhattan's Upper East Side”. Este o femeie inocenta, extrovertita, fericita, fara probleme ce isi imparte viata intre cei 50 si 100 de dolari primiti de la mafiotul inchis in Sing Sing si pisica ei fara nume -Cat-, iar mai apoi cu Paul 'Fred' Varjak, un scriitor.

Cel mai mult impresioneaza simplitatea lucrurilor, a vietii traite expuse in film.
Finalul, cu happy end te face ca filmul sa nu se fi terminat.

Un film ce merita vazut, indiferent de varsta, stare de spirit..si orice altceva..



14 January 2009

"Passion never dies"

\

Cand timpul trece., unele amintiri se destrama, iar locul lor este ocupat de prezent, de cotidianul efemer sau de uitarea voita a lucrurilor ce altadata te reprezentau. Alteori imaginile se dizolva, se intrepatrund se distorsioneaza dand nastere unor alte perceptii.
Persoanele, la un moment dat, importante devin amintiri. Iar ciclul se repeta.

Dar, la fel ca si speranta (pentru cei extra-optimisti), pasiunea nu moare niciodata. Chiar daca e ingropata sau bine camuflata de imagini false, ea ramane fie ca vrei fie ca nu. Poate ca e un fel de “Love beyond reason ”, incontrolabila si perpetua.